La Iași, examenul pentru absolvenții de gimnaziu a fost marcat de o tragedie. O adolescentă s-a sinucis cu o zi înainte de a susține proba la matematică, la Evaluarea Națională. Fata, orfană de mamă și al cărei tată era în Germania, revenise de vreun an în țară și era îngrijită de sora ei, o tânără învățătoare.
Nenorocirea s-a petrecut marți seară, în localitatea Fântânele, la o zi după ce fata susținuse examenul la limba română și cu doar âteva ore înainte de a da proba la matematică.
Prof. dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași, a precizat pentru Ziarul de Iași că echipajul de Terapie Intensivă mobilă SMURD a fost alertat printr-un apel la 112, în urma unei tentative de suicid. La fața locului, medicii au găsit-o pe Adelina în stop cardio-respirator, cu funia deja tăiată de către aparținătorii care încercaseră și câteva manevre de resuscitare.
„Fata a fost găsită în spatele casei, de un copac. Tatăl era plecat în Germania, iar ea locuia cu sora mai mare. Înainte să recurgă la acest gest, i-a trimis un mesaj surorii în care îi spunea că o iubește foarte mult. Din păcate, în astfel de cazuri, nu mai putem face mare lucru din punct de vedere medical. Când aportul de oxigen este întrerupt pentru o perioadă prea lungă, nu se mai poate obține revenirea nici a funcțiilor cardiace, nici respiratorii, nici cerebrale. Din păcate, avem aproape în fiecare an câte un caz de suicid la adolescent, legat de perioada examenelor”, a transmis prof. dr. Cimpoeșu, pentru sursa citată.
Subiectul de la Evaluarea Națională care a stârnit dezbateri aprinse în spațiul public. În România zilelor noastre, poate orice copil de 14 ani să povestească o întâmplare dintr-o excursie?
Adolescenta, în vârstă de 16 ani, studiase doi ani în Germania, apoi repetase clasa a VIII-a în țară, înainte de a se înscrie la examen în vederea admiterii la liceu.