Incidentul s-a petrecut în comuna Sălrat, din Bigor. În urma lucrărilor de forare a unui puț de apă a fost găsită o acumulare de gaze, la peste 120 m adâncime, care a impus măsuri de urgență.
În urma incidentului a fost convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.
„Se întreprind măsuri operative privind deschiderea și ventilarea zonei, monitorizarea zilnică a concentrațiilor de gaz, avertizarea populației și menținerea unui perimetru de siguranță de aproximativ 200 mp în jurul zonei afectate. Proprietarii locuinței au fost relocați temporar, iar animalele domestice au fost îndepărtate din proximitate. Debitul de apă rezultat în urma forării a fost limitat și direcționat pentru colectare în râul Barcău”, a informat DSU.
Forțele de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor și ale Administrației Bazinale de Apă Crișuri se află în teren și monitorizează permanent evoluția parametrilor de siguranță.
Autoritățile spun că, având în vedere specificul geologic al zonei, au fost înregistrate situații similare în ultimii ani, iar autoritățile solicită cetățenilor respectarea restricțiilor de acces, precum și efectuarea lucrărilor de forare sau săpături doar în baza avizelor emise de instituțiile competente și cu respectarea normelor legale în vigoare.
Alertă la Câmpina, din cauza unor emanații de gaze în zona unei vechi sonde de pe str. Orizontului


