Bihor: Incendiu puternic la o fabrică de sicrie din localitatea Valea Mare de Criş

incendiu Bihor

ISU Bihor intervine joi dimineaţă pentru stingerea unui incendiu izbucnit în noaptea de miercuri spre joi, la o hală a unei fabrici de sicrie.

Incendiul a fost localizat, dar intervenţia continuă, joi dimineaţă. Potrivit ISU Bihor, pompierii militari ai Staţiei de Pompieri Aleşd şi ai Detaşamentelor 1 şi 2 Oradea intervin pentru lichidarea unui incendiu la o hală de producţie de sicrie din localitatea Valea Mare de Criş. Apelul a fost primit în dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” Bihor, în jurul orei 01.10, acolo deplasându-se opt echipaje de pompieri militari cu două autospeciale de stingere, patru containere de apă, o autoscară şi un echipaj de prim ajutor.

”La sosirea primelor echipaje, flăcările se manifestau violent la una din cele 8 hale industriale din cadrul fabricii, alimentate de cantitatea mare de materiale combustibile - cherestea şi lemn -, existând un risc ridicat de extindere la celelalte hale, lipite de aceasta. Incendiul a fost localizat, pompierii acţionând pentru protecţia clădirilor şi bunurilor neafectate de flăcări. Echipajele acţionează în continuare, la faţa locului, pentru lichidarea acestuia”, a transmis ISU Bihor, citat de news.ro. În urma incendiului nu sunt persoane rănite.

În sprijinul pompierilor bihoreni a intervenit şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Borod, cu autospecială tip vidanjă şi buldoexcavatoare.