Miercuri 16 aprilie, în jurul orei 10:00, un cetățean din județul Covasna a apelat S.N.U.A.U. 112, semnalând faptul că trei cercetători, care s-au deplasat în cursul zilei anterioare cu un autoturism spre zona Focul Viu, din localitatea Terca, județul Buzău, pentru a desfășura activități de cercetare, nu au mai putut fi contactați. Apelantul nu cunoștea traseul exact pe care l-au urmat cercetătorii și nici dacă au ajuns la destinație.
Potrivit IJJ Buzău, un echipaj din cadrul Postului de Jandarmi Montan Nehoiu a fost direcționat pe traseul Gura Teghii – Tainița – Plaiul Nucului – Terca, în vederea localizării celor trei persoane. În paralel, cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, autoturismul folosit de cercetători a fost dat în atenția tuturor structurilor M.A.I. aflate în teren, polițiști, jandarmi și pompieri, fiind informate totodată și alte persoane care desfășoară activități în zona vizată.
Pe traseu, jandarmii s-au întâlnit cu apelantul, care se deplasase în zonă pentru a sprijini căutările. În același timp, personalul din Dispeceratul Jandarmeriei Buzău a continuat apelarea telefonică a celor dispăruți, în speranța că aceștia vor ajunge într-o zonă cu semnal și vor putea răspunde.
În jurul orei 14:00, a fost stabilită în cele din urmă o legătură telefonică: cercetătorii se aflau pe un drum forestier, unde s-au întâlnit cu un pădurar căruia i-au solicitat ajutorul. A fost stabilit un punct de întâlnire, iar echipajul de jandarmi i-a preluat și i-a condus către locul unde se afla autoturismul, rămas blocat în noroi. După deblocarea acestuia, pentru a se asigura că deplasarea lor către casă poate continua în siguranță, jandarmii i-au însoțit până la drumul principal.
Pentru a evita astfel de situații, vă recomandăm să verificați prognoza meteo înainte să plecați la drum, să vă asigurați că purtați echipament corespunzător și, dacă aveți posibilitatea, să aflați informații despre starea traseului pe care îl veți parcurge, mai ales dacă alegeți mașina ca mijloc de deplasare!