Raportul Avocatului Poporului, după investigația în cazul șocant de la Spitalul Săpoca

Raportul Avocatului Poporului, după investigația în cazul șocant de la Spitalul Săpoca
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Șapte persoane au murit și alte șase au fost rănite, în luna august, la Spitalul de Psihiatrie Săpoca, de un pacient care a atacat alți bolnavi cu un stativ de perfuzii. Cazul a intrat și în atenția Avocatului Poporului, care a formulat, pornind de la tragedia din Buzău, un raport amplu referitor la situația respectării drepturilor omului în spitalele de psihiatrie din România.

Referitor la numărul incidentelor/accidentelor în care au fost implicați pacienți, dar și angajați ai spitalului, managerul spitalului a prezentat reprezentanților Avocatului Poporului o situație pe ultimii 5 ani, pentru fiecare secție, din cadrul unității sanitare. Potrivit acestei raportări, la nivelul Secției Psihiatrie II Săpoca a spitalului, incidentele reprezintă agresiuni verbale și agresiuni fizice ușoare între pacienți, cu excepția a două evenimente grave, unul raportat ca accident de muncă, când un pacient a lovit un supraveghetor de bolnavi psihici periculoși, salariatul având nevoie de spitalizare, îngrijiri medicale și concediu medical pentru o perioadă de 8 luni, iar celălalt caz a avut loc în noaptea de 17/18 august 2019, față de care s-a întocmit un dosar penal, cercetările penale fiind în curs.

Ar mai fi de adăugat că, ulterior acestei cercetări, unitatea sanitară a ajuns în prim-plan printr-un alt caz deosebit de grav, soldat cu decesul unui pacient. La jumătatea lunii decembrie, un tânăr din Prahova, cu afecțiuni psihice, internat la Săpoca după ce a încercat să-și omoare părinții, a reușit să evadeze, fiind găsit după câteva ore spânzurat, pe raza unei comune din Buzău. O altă anchetă a fost demarată atunci, Ministerul Sănătății cerând noi verificări la Spitalul de Psihiatrie.

Cât privește evenimentul tragic petrecut pe 18 august 2019, când un bărbat internat a omorât și rănit mai mulți pacienți, Avocatul Poporului consemnează că acesta "a făcut obiectul verificărilor întreprinse de către Direcția de Sănătate Publică Buzău. De asemenea, în perioada 28 august -10 septembrie 2019, Direcția de Sănătate Publică Buzău a efectuat un control tematic privind verificarea unităților sanitare de psihiatrie și a secțiilor de psihiatrie din cadrul spitalelor. Deficiențele constatate de către Direcția de Sănătate Publică Buzău privesc nerespectarea de către unitatea sanitară a prevederilor Legii nr. 487/2002 a sănătății mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice, republicată, conform cărora fiecărei persoane internate i se asigură un pat, nerespectarea atribuțiilor prevăzute în fișele de post de către personalul unității sanitare, nerespectarea de către medicul de gardă a structurii spațial – funcționale a compartimentelor, în conformitate cu structura aprobată pentru unitatea medicală. În data de 29 august 2019, Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate a efectuat o vizită de monitorizare. Neconformitățile constatate de această autoritate reflectă deficiențe ale managementului, la toate nivelurile, în special la nivelul șefilor de secție și a asistentelor-șef, abateri de la normele de igienă și de la respectarea cerințelor privind prevenirea IAAM (infecție asociată asistenței medicale), lipsă de eficacitate a monitorizării respectării procedurilor și protocoalelor. Potrivit documentelor puse la dispoziție de către conducerea Spitalului de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca, Direcția de Sănătate Publică Buzău și Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate au dispus măsuri cu termene de realizare, spitalul fiind în curs de realizare a acestora. În legătură cu incidentul din data de 18 august 2019, se efectuau cercetări penale, fiind deschis un dosar penal, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău. Conform precizărilor managerului spitalului, ulterior producerii incidentului, în cadrul ședinței Comitetului Director al Spitalului de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca din data de 20 august 2019, s-a dispus inițierea unei anchete interne a personalului aflat în tură. Până la data efectuării anchetei, decizia de cercetare disciplinară prealabilă nu fusese emisă de unitatea sanitară, iar Comisia de disciplină a Spitalului nu se întrunise pentru cercetarea disciplinară a salariaților ce au fost de serviciu în tura cuprinsă în intervalul 19:30- 07:30 din data de 17/18 august 2019, conducerea spitalului precizând că se află în termenul legal de declanșare a procedurii disciplinare. La data de 23 septembrie 2019, a fost emisă Decizia de Cercetare Disciplinară Prealabilă nr. 201/23.09.2019 a aflați în tură în data de 17/18 august 2019. Totodată, s-a reținut faptul că, ulterior producerii incidentului, în cadrul ședinței Comitetului Director al Spitalului de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca din data de 20 august 2019, s-a dispus reinstruirea personalului pe procedurile de intervenție în cazurile de pacienți agitați/agresivi, nominalizarea a două saloane (salonul nr. 101 și nr. 201) în care să se creeze zilnic, la intrarea în gardă, paturi libere pentru spitalizarea pacienților nou internați, reevaluarea sistemului de monitorizare video în vederea completării și îmbunătățirii capacității de funcționare, achiziționarea în regim de urgență a 10 paturi pliante care să fie depozitate într-un spațiu accesibil pe timpul gărzii, evaluarea/consilierea psihologică a întregului personal care se afla de serviciu în tură în noaptea de 17/18 august 2019, inițierea unei anchete interne a personalului aflat în tură. La momentul efectuării anchetei, potrivit precizărilor managerului spitalului, procedurile operaționale existente la nivelul unității sanitare au fost prelucrate doar cu o parte din salariați, însă se are în vedere prelucrarea acestora", consemnează raportul publicat de Avocatul Poporului.

Potrivit sursei citate, în fața reprezentanților instituției, conducerea Spitalului de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca a semnalat că una dintre cauzele supraaglomerării din acest spital o reprezintă existența cazurilor sociale, pacienți care, deși nu se mai încadrează în specificul spitalului, au fost abandonați de familie acolo, cu zeci de ani în urmă.

La Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca, județul Buzău, în cazul pacienților puși sub interdicție, pentru care instanța de judecată a dispus să fie numită tutore autoritatea administrației publice de la nivelul unității administrativ teritoriale, realizarea procedurilor specifice (obținere consimțământ tratament, investigații medicale etc.) era îngreunată de lipsa unei decizii a autorității locale de delegare a atribuțiilor de tutore pentru persoana internată, unei persoane din compartimentul de specialitate al primarului (asistență socială), astfel că nu exista o colaborare eficientă, maia noteazî raportul.

Conducerea spitalului ar mai fi invocat și faptul că unitatea sanitară se confruntă cu un deficit de personal în cazul transportului pacienților supuși examinării medico-legale la instanțele de judecată și parchetele din județul Buzău și celelalte județe arondate, la serviciile de medicină legală ori în vederea prezentării lor la comisii de expertizare a capacității de muncă.

Din ancheta desfășurată de Avocatul Poporului la Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpoca a rezultat că spitalul avea în dotare camere pentru supraveghere video, în toate secțiile, pentru holuri, precum și în camerele în care erau internați pacienți ce necesitau supraveghere permanentă, monitorizarea pacienților fiind efectuată din cabinetele medicale de către personalul medical aflat în tură, inclusiv "muncitori necalificați de supraveghere. "Din simpla analiză a datelor vedem că nici posturile de medici nu sunt ocupate în totalitate, în timp ce posturile de asistent, infirmier, supraveghetor de psihiatrie, brancardier sunt ocupate aproape în totalitate. Concluzia este că, dacă nu se vor lua măsuri imediate pentru rezolvarea acestui tip de neajuns din sistemul spitalicesc dedicat sănătății mintale, «cazul Săpoca» se poate repeta oricând", au mai consemnat, în același raport, reprezentanții Avocatului Poporului.

Raportul integral a fost publicat aici.

Sursa foto: hsapoca.ro

 

Image