Un altfel de mesaj în noaptea de Înviere. Arhiepiscopul Buzăului: „Nicicând n-am fost puşi în situaţia de a urmări confruntarea atâtor minţi omeneşti mânate de dorinţa exacerbată de a obţine puterea de conducere”

mesaj înviere buzău

Aproximativ 6.000 de credincioși au participat, sâmbătă noapte, la oferirea Sfintei Lumini şi la slujba de Înviere oficiată în faţa Catedralei Arhiepiscopale „Înălţarea Domnului” din Buzău. Înainte de a intra în lăcașul de cult pentru Sfânta Liturghie, Înaltpreasfinţitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a rostit un cuvânt pastoral în care a criticat lupta pentru putere la care asistăm în această perioadă, „la toate nivelurile și în toate zonele lumii”.

„Am considerat potrivit ca la Praznicul Învierii din acest an să abordez o temă oarecum sensibilă, dar extrem de actuală, dacă luăm în considerare specificul și amploarea evenimentelor ce s-au succedat în ultimele șase luni în plan național și la nivel mondial, care ne-au dat serioase motive de îngrijorare în ceea ce privește pericolul distrugerii păcii sociale, cu efecte dezastruoase pentru viața oamenilor. Iar despre aceste lucruri auzim vorbindu-se tot mai frecvent în ultima vreme, pe toate rețelele sociale de comunicare în masă.

Nicicând n-am fost puşi în situaţia de a urmări, vrând-nevrând, confruntarea mediatică a atâtor minţi omeneşti mânate de dorinţa exacerbată de a obţine puterea de conducere la toate nivelurile și în toate zonele lumii. Fireşte că, potrivit reglementărilor formelor de guvernământ specifice societăţilor umane, unii dintre semenii noştri trebuie să-şi asume şi astfel de responsabilităţi, însă problema care se pune este următoarea: ce anume îi determină să intre într-o astfel de competiţie, pentru dobândirea puterii?

Dorinţa sinceră şi hotărârea de a-i sluji pe oameni, punându-şi în valoare talanţii cu care i-a înzestrat Dumnezeu, sau, dimpotrivă, avantajele funcţiilor de conducere, mai mult sau mai puţin legitime?”, a spus, în fața credincioșilor, Înaltpreasfinţitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, în mesajul transmis în noaptea de Înviere.