Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut de polițiști, în cazul unei crime comise la Năvodari. Trupul victimei, o femeie de 48 de ani, a fost găsit într-o zonă publică a orașului. Tânărul este acuzat că ar fi violat victima, apoi ar fi ucis-o.
„Evenimentul a fost sesizat la data de 15 noiembrie a.c., în jurul orei 7:40, când polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au fost alertați, prin apel unic de urgență 112, cu privire la descoperirea cadavrului unei persoane de sex feminin, într-o zonă publică din orașul Năvodari, fără a exista suspiciuni”, se arată în comunicatul transmis de IPJ Constanța.
În urma efectuării autopsiei s-a stabilit însă că moartea femeii a fost violentă, pe corpul victimei fiind semne ale unui raport sexual întreținut recent.
„Polițiștii, sub coordonarea procurorului de caz, au reușit reținerea unei persoane cercetate comiterea faptelor, pentru 24 de ore, din anchetă rezultând faptul că, în noaptea de 14 spre 15 noiembrie a.c., tânărul ar fi întreținut relații sexuale cu femeia, de 48 de ani, împotriva voinței sale, iar ulterior i-ar fi suprimat viața”, se mai spune în comunicat.
Un cuplu este acuzat că și-a violat copiii, în vârstă de 3 luni, respectiv 1 an și 7 luni. Platforma TikTok ar fi alertat autoritățile, în momentul în care mama ar fi încercat să transmită imaginile online
Suspectul a fost reținut și dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Constanța.
Foto cu caracter ilustrativ


