Joi 11 septembrie, în jurul orei 23:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni au oprit pentru control, pe DN 71, în Fieni, un autoturism condus de un bărbat, de 44 de ani, din comuna Runcu.
Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat în vederea depistării consumului de alcool. Aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde a refuzat prelevarea mostrelor biologice pentru stabilirea concentrației de alcool.
Dosar penal întocmit pentru un dâmbovițean care a refuzat prelevarea mostrelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei
Ieri, 16 septembrie, bărbatul, reținut de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa, a fost prezentat magistraților.
Pe numele acestuia a fost dispusă măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile.
Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, în cadrul dosarului penal întocmit pentru comiterea infracțiunilor de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Sursă foto ilustrativ, ziare.com.