Accident mortal, în noaptea de joi spre vineri, pe DN72. Victima este un tânăr de 25 de ani

accident mortal dn72 dragodana

Bărbatul a fost lovit mortal de o autoutilitară, în comuna dâmbovițeană Dragodana. Tânărul de 25 de ani se deplasa pe carosabil.

Accidentul a avut loc în jurul orei 3.00.

„Din cercetările preliminare, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 67 de ani, din orașul Găești, în timp ce ar fi condus o autoutilitară pe DN 72, în comuna Dragodana, ar fi acroșat și accidentat un tânăr, de 25 de ani, din comuna Dobra, ce se deplasa pe partea carosabilă”, a anunțat IJP Dâmbovița.

În urma leziunilor suferite, pietonul a decedat.

Polițiștii au întocmit un dosar penal și fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Foto cu caracter ilustrativ