Accident rutier la intersecția DN 7 cu DC 69. Șoferii autoturismelor implicate au ajuns la spital

Accident

În cursul nopții de 6 noiembrie, în jurul orei 23:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier.

Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit că un tânăr, de 20 de ani, din comuna Gura Șuții, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DC 69, la intersecția cu DN 7, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 43 de ani, din comuna Dragodana.

În urma impactului, cei doi șoferi au fost răniți, fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii au procedat la testarea conducătorilor auto în vederea depistării consumului de alcool, rezultatele fiind negative.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.