Al doilea incendiu ucigaș, într-o singură zi, în Dâmbovița. Doi bătrâni și-au pierdut viața

incendiu victime
Foto cu caracter ilustrativ
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Doi bătrâni de aproximativ 75 de ani au fost găsiți decedați în locuința lor afectată de incendiu. Nenorocirea s-a produs luni seară, la Aninoasa, și a fost al doilea caz de acest fel înregistrat ieri, pe raza județului.

Detașamentul de Pompieri Târgoviște a intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială pentru intervenție si salvare de la înălțimi, iar Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița a trimis trei echipaje la locul evenimentului. 

La fața locului, salvatorii au constatat că incendiul se manifesta la materiale combustibile în interiorul unei camere.

Din păcate, în urma recunoașterii efectuate în clădire, au fost identificate două persoane inconștiente, una dintre acestea prezentând arsuri. În ciuda eforturilor echipajelor medicale, ambele persoane au fost declarate decedate. Potrivit ISU Dâmbovița, victimele sunt o femeie și un bărbat, ambii în vârstă de aproximativ 75 de ani.

Ieri dimineață, un caz soldat de asemenea cu decesul unei victime a fost înregistrat într-o altă localitate din județ.

 

 

Image