UPDATE. Elev bătut în școală, la Găești. Agresorul a intrat în unitatea de învățământ și l-a atacat cu o bâtă

elev atacat în școală găești

Un incident grav a avut loc, joi, într-un liceu din Dâmbovița. Un tânăr a pătruns în unitatea de învățământ și a atacat cu bâtă un elev al școlii.

**************************************

UPDATE

**************************************

Surse citate de presa locală spun că incidentul ar fi avut loc la Liceul „Iordache Golescu” din Găești.

„Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au fost sesizați de către directorul unei unități de învățământ din orașul Găești, cu privire la faptul că o persoană ar fi lovit un elev.

Cu ocazia deplasării la fața locului polițiștii au stabilit faptul că un tânăr, de 19 ani, ar fi pătruns în incinta unei unități de învățământ din orașul Găești și ar fi agresat cu un obiect contondent un elev, în vârstă de 17 ani.

În urma evenimentului, victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, au anunțat reprezentanții IJP Dâmbovița.

Agresorul se află la sediul poliției pentru audieri, în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt, iar în cauză a fost deschis dosar penal pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, respectiv lovire sau alte violențe.