Autoturism distrus de foc în Cărpenișu

Autoturism

Un autoturism a fost distrus de foc în Cărpenișu. 

Marți, 6 decembrie, în jurul orei 16:46, pompierii dâmbovițeni au fost solicitați să intervină în cazul unui incendiu produs la un autoturism, în comuna Găiseni, sat Cărpenișu.

 Garda de Intervenție Potlogi a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, iar Detașamentul de Pompieri Titu cu o autospecială SMURD.

La fața locului incendiul s-a manifestat în mod generalizat la nivelul autoturismului.

Din fericire nu s-au înregistrat victime omenești.

Incendiul a fost lichidat.

Sursă foto ilustrativ, Antena 3 CNN