Bărbat decedat într-un accident rutier petrecut pe DN 71, în localitatea Ulmi

accident

Vineri, în jurul orei 15:07, pompierii dâmbovițeni au fost solicitați să intervină în cazul unui eveniment rutier produs în localitatea Ulmi, pe DN 71. În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme.

Detașamentul de Pompieri Târgoviște a intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD, iar Serviciul de Ambulanță Județean Dâmbovița a acționat cu două echipaje.

La fața locului au fost identificate două victime, dintre care una era încarcerată. Victima a fost extrasă de echipajele de intervenție și preluată de echipajul medical. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale, victima în vârstă de 42 de ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul.

Potrivit IPJ Dâmbovița, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 42 de ani, din comuna Perșinari, în timp ce ar fi condus un autoturism pe drumul național 71, în interiorul localității Ulmi, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, condus de un bărbat, de 58 de ani, din București.
Șoferul de 58 de ani a fost rănit, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier.

 Foto ilustrativ, ISU Dâmbovița