Bărbat reținut de polițiști după ce și-a bătut soția într-o parcare

Bărbat

Un bărbat a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, după ce într-o criză de gelozie și-a bătut soția. A fost emis un ordin de protecție provizoriu pentru cinci zile.

Miercuri, 21 ianuarie, în urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Titu, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari, față de un bărbat, de 35 de ani, a fost dispusă reținerea pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, fiind cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de violență în familie.

Cercetările efectuate au reliefat faptul că, în cursul serii de 17 ianuarie, în jurul orei 23:30, bărbatul, în timp ce s-ar fi aflat în parcarea unui supermarket, din orașul Titu, pe fondul geloziei, ar fi agresat-o fizic pe soția sa, o femeie, de 34 de ani.

În urma completării Formularului de Evaluare a Riscului, a reieșit faptul că există risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea victimei să fie pusă în pericol, fiind emis un ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile.

Potrivit IPJ Dâmbovița, în cursul zilei de joi, 22 ianuarie, bărbatul în cauză va fi prezentat magistraților în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz.

Sursă foto ilustrativ, digi24.ro.