O femeie a fost atacată în propria locuință de fostul ei iubit. Individul ae fi intrat în casa celei care i-a fost concubină, ar fi stropit-o pe aceasta cu o substanță inflamabilă, apoi i-ar fi dat foc. Suspectul a fost prins și trimis direct în arest.
Agresiunea a avut loc acum două seri, suspectul fiind reținut, în cursul zilei de marți, iar ulterior arestat preventiv.
„La data de 25 noiembrie a.c., în urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești, față de un bărbat a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
Acesta este cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunilor de violență în familie, distrugere și violare de domiciliu.
Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că la data de 24 noiembrie a.c., în jurul orei 19:00, bănuitul ar fi pătruns, fără drept, într-o locuință în care se afla fosta sa concubină și ar fi stropit-o cu o substanță inflamabilă, iar ulterior i-ar fi dat foc.
În urma evenimentului, femeia a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a informat IJP Dâmbovița.
O femeie de 49 de ani a fost ucisă în bătaie de partenerul ei
Pe numele agresorului a fost emis mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile.
Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz.
Foto cu caracter ilustrativ


