60 de zile control judiciar pentru un bărbat care a încălcat ordinul de protecție emis pe numele său

protecție

Marți 3 februarie, în urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Dragomirești, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, un bărbat, de 52 de ani, a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.

Bărbatul este cercetat într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare și încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție provizoriu a oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.

Potrivit reprezentanților IPJ Dâmbovița, din cercetările efectuatea reieșit faptul că, la data de 30 ianuarie, în jurul orei 22:00, bărbatul, în timp ce s-ar fi aflat la domiciliul fostei sale soții, din comuna Dragomirești, pe fondul consumului de alcool, ar fi agresat-o fizic pe aceasta și ar fi amenințat-o cu moartea.

Cu ocazia întocmirii Formularului de Evaluare a Riscului, a reieșit risc iminent ca viața, integritatea fizică sau libertatea femeii să fie puse în pericol, motiv pentru care a fost emis un ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile.
Ulterior, la data de 1 februarie, în jurul orei 22:00, suspectul ar fi încălcat ordinul de protecție provizoriu, nerespectând distanță minimă față de locuința femeii.

În cursul zilei de miercuri, 4 februarie, bărbatul în cauză a fost prezentat magistraților în vederea dispunerii unei măsuri preventive. Față de acesta a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Polițiștii continuă cercetările, în vederea administrării întregului probatoriu, sub coordonarea procurorului de caz. 

 Sursă foto ilustrativ, servuspress.ro