Doi tineri reținuți 24 de ore după un conflict spontan. Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

 tineri reținuți

Joi 5 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Moreni, în urma cercetărilor efectuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni, au reținut pentru 24 de ore doi tineri, de 16 și 22 de ani, ambii din comuna Gura Ocniței.

Pe parcursul acestei zile, 6 iunie, cei doi vor fi prezentați magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Din investigațiile efectuate a reieșit că, la data de 1 iunie a.c., în jurul orei 18:40, pe fondul unui conflict spontan, bănuiții ar fi agresat fizic alte trei persoane cu vârste cuprinse între 20 și 31 de ani.

Persoanele vătămate au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

 În cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Foto IPJ Dâmbovița