Joi, 22 ianuarie, în urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moreni, un bărbat, în vârstă de 62 ani, din comuna Iedera, a fost reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore.
Potrivit reprezentanților IPJ Dâmbovița, bărbatul este cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.
Cercetările efectuate au reliefat faptul că, în cursul serii de 7 ianuarie, în jurul orei 18:00, bărbatul bănuit ar fi pătruns în incinta unui bloc, din municipiul Moreni, și ar fi sustras, după ce a forțat sistemul anti-furt, o bicicletă. Ulterior, bicicleta ar fi fost vândută unei alte persoane din comuna Iedera.
În cursul zilei de vineri, 23 ianuarie, bărbatul în cauză va fi prezentat magistraților în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
În cauză, cercetările continuă sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni.
Dosar penal, la 63 de ani, pentru o bicicletă furată
Sursă foto ilustrativ, presasm.ro


