Dosar penal pentru un scandalagiu agresiv. O femeie a ajuns la spital

Dosar penal

Duminică, 21 septembrie, polițiștii Secției Nr. 3 Poliție Rurală Butimanu - Postul de Poliție Cojasca, în urma cercetărilor efectuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 37 de ani, din comuna Cojasca, suspect de comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Potrivit IPJ Dâmbovița, în cursul serii de 20 septembrie a.c., în jurul orei 20:00, în timp ce se afla în comuna Cojasca, pe fondul unui conflict spontan, bărbatul ar fi adresat cuvinte și expresii jignitoare unei femei, de 66 de ani, din aceeași comună și ar fi agresat-o fizic. Ulterior agresiunii, femeia a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Luni, 22 septembrie, suspectul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, pentru dispunerea unei măsuri preventive.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru dispunerea măsurilor procedurale prevăzute de lege.
Efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 Foto ilustrativ, news.ro