Doi șoferi băuți au fost conduși la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice necesare stabilirii cu exactitate a concentrației alcoolice. Un altul s-a ales cu dosar penal după ce a condus un autoturism cu numere de înmatriculare provizorii expirate.
Miercuri, 28 ianuarie, în jurul orei 10:50, polițiștii Biroului Rutier au depistat, pe strada Laminorului, din municipiul Târgoviște, un bărbat, de 57 de ani, din comuna Tătărani, în timp ce ar fi condus un autoturism cu numere de înmatriculare provizorii, emise de autoritățile germane, expirate.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
În aceeași zi, în jurul orei 19:20, polițiștii Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe drumul național 7, în localitatea Tărtășești, un autoturism condus de un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din municipiul Târgoviște.
Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea șoferului cu aparatul din dotare, rezultând o valoare de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Joi, 29 ianuarie, în jurul orei 01:00, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgoviște au depistat un bărbat, de 40 de ani, din județul Ilfov, în timp ce ar fi condus un autoturism în comuna Văcărești, deși s-ar fi aflat sub influența alcoolului.
Rezultatul testării cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cei doi șoferi băuți au fost conduși la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice necesare stabilirii cu exactitate a concentrației alcoolice. În ambele situații, în cauză, polițiștii au întocmit dosare penale pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Atenție la viteza de deplasare!
Sursă foto ilustrativ, HotNews.


