În dimineața zilei joi, 18 septembrie, polițiștii din cadrul Secției Nr. 1 Poliție Rurală Târgoviște, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au pus în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Târgoviște, la locuințele a patru bărbați.
În cursul zilei, persoanele depistate au fost conduse la sediul poliției, pentru audieri.
Activitățile procedurale sunt desfășurate într-un dosar penal instrumentat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Potrivit IPJ Dâmbovița, în ziua de 14 septembrie, în jurul orei 10:00, cei patru bărbați ar fi pătruns în curtea unei societăți comerciale, din localitatea Aninoasa, apoi într-o magazie a aceleiași societăți, de unde ar fi sustras mai multe bunuri, printre care cabluri din cupru, prelungitoare electrice, un redresor de baterie auto și conectori din cupru.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz, pentru administrarea întregului probatoriu și dispunerii măsurilor prevăzute de lege.
În acest context, în intervalul 06:00-07:30, polițiștii rutieri au organizat o acțiune pentru reducerea riscului rutier, în proximitatea locațiilor unde se desfășurau perchezițiile.
Potrivit sursei citate, în cadrul acțiunii, au fost verificate 242 de autovehicule, legitimate 283 de persoane și testați în vederea depistării consumului de alcool 210 participanți la trafic.
Astfel, polițiștii au reținut 5 permise de conducere (toate pentru alcool) și au retras 3 certificate de înmatriculare.
VIDEO 🎦 Percheziții în Prahova și București, miercuri dimineață, la indivizi bănuiți de furturi din magazine și acte de violență