Razie în Dâmbovița. 289 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora depășind 105.000 de lei

Dâmbovița

În perioada 3-4 decembrie a.c., în intervalul orar 17:00-01:00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au organizat și desfășurat o razie pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor contra patrimoniului, infracțiunilor cu violență comise în zonele identificate cu risc criminogen, prevenirea conflictelor stradale între membrii grupărilor infracționale, a traficului și consumului ilicit de droguri și infracțiunilor stradale, precum și acțiuni pentru reducerea riscului rutier și creșterea gradului de siguranță a participanților la traficul rutier, pe raza județului Dâmbovița.

Potrivit reprezentanților IPJ Dâmbovița, pentru abaterile de la normele legislative, polițiștii au aplicat 289 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora depășind 105.000 de lei.
Cele mai multe dintre acestea, respectiv 226 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Alte 63 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate conform Legii nr. 61/1991 pentru pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol pentru ceilalți participanți, șase conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă limitată de timp, conform legii.
De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice 14 autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Certificatele de înmatriculare ale acestor autovehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.

Polițiștii au constatat cinci infracțiuni la regimul rutier, întocmind dosare penale.

La data de 3 ianuarie, în jurul orei 18:10, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe Calea Domnească, un autoturism condus de un bărbat, de 63 de ani, din comuna Bărbulețu.
Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat în vederea depistării consumului de alcool, rezultatul indicând o valoare de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării de mostre biologice necesare stabilirii cu exactitate a îmbibației alcoolice.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

În aceeași zi, în jurul orei 19:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești și Secției 8 Poliție Rurală Valea Mare au depistat un bărbat, de 74 de ani, din județul Argeș, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DJ 702 A, în comuna Crângurile, deși nu ar avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Sâmbătă, 3 ianuarie, în jurul orei 18:20, polițiștii Formațiunii Rutiere Găești, împreună cu polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Valea Mare au surprins un minor, de 15 ani, din comuna Crângurile, în timp ce ar fi condus un moped neînmatriculat în circulație, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Ulterior, s-a stabilit faptul că minorul ar fi sustras mopedul cu scopul de a-l utiliza.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință.

Duminică, 4 ianuarie, în jurul orei 00:15, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Butimanu au oprit pentru control, pe DJ 711, în localitatea Bilciurești, un autoturism condus de un bărbat, din comuna Bucșani.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că șoferul le-ar fi prezentat un permis de conducere fals.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și uz de fals.

Sursă foto ilustrativ, IPJ DÂMBOVIȚA