Odată cu venirea sezonului rece, pompierii atrag atenția asupra riscului crescut de incendii la locuințe și gospodării. Cele mai frecvente cauze sunt improvizațiile la instalațiile de încălzire, suprasolicitarea rețelelor electrice, necurățarea coșurilor de fum sau exploatarea incorectă a buteliilor.
Verificați instalațiile de încălzire înaintea sezonului rece, pentru a vă asigura că funcționează în siguranță.
Întrețineți corespunzător sobele, curățându-le și efectuând reparațiile necesare.
Evitați utilizarea lichidelor inflamabile pentru aprinderea focului și supravegheați atent sobele în timpul utilizării.
Nu utilizați aparate electrice sau sobe defecte.
Apelați la personal autorizat pentru curățarea și repararea coșurilor de fum, asigurându-le izolarea termică față de structurile combustibile.
În situația producerii unui incendiu:
-Sunați imediat la 112.
-Evacuați persoanele din locuință în siguranță.
-Dacă este posibil, folosiți mijloace de primă intervenție pentru stingerea incendiului.
Sursă foto ilustrativ, https://www.facebook.com/watch/?v=369192367684613.