Târgoviște. Accident rutier soldat cu pagube materiale

Târgoviște

Sâmbătă, 3 mai a.c., în jurul orei 14:35, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Petru Cercel din Târgoviște.

Potrivit IPJ Dâmbovița, din verificările efectuate s-a stabilit că o femeie, de 53 de ani, din județul Prahova, în timp ce ar fi condus un autoturism pe strada Petru Cercel, la intersecția cu Bulevardul Regele Ferdinand, din municipiul Târgoviște, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi părăsit partea carosabilă.

În urma evenimentului, nicio persoană nu a fost rănită. Evenimentul a fost protocolat de polițiști ca tamponare.

 

Foto ilustrativ, Covasna Media