Transport ilegal de material lemnos descoperit și confiscat de polițiști

material lemnos confiscat

0,43 mc material lemnos a fost confiscat de polițiștii dâmbovițeni, după un control rutier de rutină, pe DJ 721. Șoferul nu a putut prezenta documentele de însoțire a mărfii pe care o transporta.

Duminică, 8 februarie, în jurul orei 15:40, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Mătăsaru au depistat pe DJ 721, în localitatea Burduca, un bărbat, din comuna Dragodana, în timp ce transporta cu o autoutilitară, cantitatea de 0,43 mc material lemnos, fără a deține documente de însoțire.

Șoferul a fost sancționat contravențional conform prevederilor Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, iar materialul lemnos a fost confiscat.