Tânăr încarcerat într-un autoturism în urma unui accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule

accident rutier

Pompierii militari din cadrul ISU Dâmbovița au fost solicitați să intervină, miercuri după-amiază, în urma producerii unui accident rutier pe DN 72, în localitatea I.L. Caragiale, în care au fost implicate trei autoturisme.

Potrivit IPJ Dâmbovița, un tânăr, în vârstă de 26 de ani, din comuna Brănești, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 72, în afara localității I.L.Caragiale, ar fi intrat în coliziune cu două autoturisme.

La fața locului pompierii au intervenit cu o autospecială de stingere, una de descarcerare, un echipaj SMURD, fiind sprijiniți și de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița.

Tânărul rămas încarcerat în automobilul avariat a fost scos de echipele de interbenție. Rănit fiind a fost preluat de echipajul SAJ prezent la fața locului. A primit îngrijiri medicale și a fost transportat la spital, conștient.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului rutier.

 

 

Foto ilustrativ, asigurari.ro.