UPDATE. Cursuri suspendate, miercuri, în București și în mai multe județe aflate sub cod roșu de ploi. Orele vor fi recuperate

cod roșu ploi scoli inchise ialomita

După autoritățile din Constanța, și cele din Ialomița, Călărași și Giurgiu au decis ca miercuri, în contextul avertizării meteo cod roșu, unitățile de învățământ să rămână închise.

*********************************************

UPDATE. „Potrivit deciziilor adoptate în ședințele CJSU Ilfov și CMBSU, miercuri, 8 octombrie, se suspendă activitatea și în unitățile de învățământ preuniversitar din Ilfov și București”, a anunțat Ministerul Educației marți după-amiază. 

*********************************************

UPDATE. Pentru București și Ilfov nu a fost luată încă o decizie. Prefectul Capitalei a anunțat că pentru București este avută în vedere adoptarea unui sistem hibrid. „Știu cât de dificil este pentru părinți să se adapteze unei eventuale închideri a școlilor. Dacă vom decide suspendarea cursurilor cu prezență fizică, părinții care nu pot ține copiii acasă vor avea o soluție alternativă. Vom reveni cu informații oficiale imediat ce decizia privind școlile va fi luată”, a transmis prefectul Andrei Nistor.

*********************************************

UPDATE. Având în vedere avertizările meteorologice emise de Administrația Națională de Meteorologie, la nivelul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență s-a luat decizia suspendării cursurilor în toate instituțiile din învățământul preuniversitar pentru miercuri, 8 octombrie, în județele Constanța, Călărași, Giurgiu și Ialomița.

„Consiliile de administrație ale unităților de învățământ aflate în situația de a suspenda activitatea didactică vor stabili măsuri privind recuperarea orelor”, a anunțat Ministerul Educației. 

*********************************************

UPDATE. Comitetele județene pentru Situații de Urgență au luat hotărâri similare și pentru unitățile de învățământ din Călărași și Giurgiu.

*********************************************

Hotărârea a fost luată marți dimineață, de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență: „S-a dispus suspendarea cursurilor în toate unitățile de învățământ din județul Ialomița pentru data de 08 octombrie 2025, în scopul protejării elevilor și personalului didactic”. 

Alte măsuri dispuse în județ, pe fondul alertei meteo care intră în vigoare diseară, sunt:

•    Activarea Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției (CJCCI), care va funcționa la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Catargiu” al județului Ialomița.
•    Activarea grupei operative a ISU Ialomița pe întreaga perioadă de manifestare a codului roșu;
•    Asigurarea permanenței în toate primăriile și convocarea, la nevoie, a Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență;
•    Verificarea rigolelor, șanțurilor și cursurilor de apă, precum și îndepărtarea blocajelor care pot împiedica scurgerea apelor pluviale;
•    Intervenția rapidă pentru degajarea arborilor căzuți, evacuarea apei acumulate și remedierea problemelor la rețelele de utilități;
•    Identificarea și monitorizarea persoanelor vulnerabile (vârstnici, persoane cu dizabilități, gravide, bolnavi cronici etc.);
•    Pregătirea mijloacelor și utilajelor necesare pentru eventuale intervenții de urgență;
•    Transmiterea mesajelor de tip RO-ALERT și informarea populației în funcție de evoluția situației meteorologice.