Jandarmii, chemați să îndepărteze un șarpe de peste 1,5 metri încolăcit pe cablurile unei pompe de benzină

șarpe benzinărie

Jandarmii din Mehedinţi au avut parte de o misiune mai puțin obișnuită. Ei au fost chemați să îndepărteze un șarpe care se încolăcise pe componentele unei pompe dintr-o benzinărie.

 

Șarpele a fost găsit într-o benzinărie din Drobeta Turnu Severin.

“Patrula mixtă care se afla în misiune a observat un şarpe încolăcit printre cablurile de alimentare ale unei pompe de benzină,  motiv pentru care s-a solicitat sprijinul echipajului de intervenţie pentru îndepărtarea  acestuia.

La adresa indicată, jandarmii au ridicat un șarpe în lungime de peste 150 centimetri, pe care l-au eliberat ulterior în mediul său natural”, a transmis Jandarmeria Mehedinţi.