Femeie ucisă în bătaie de partener. Bărbatul, reţinut pentru omor

Femeie ucisă în bătaie

O femeie, în vârstă de 30 de ani, a fost găsită decedată într-o locuință din municipiul Hunedoara, în urma unei altercații cu concubinul său. Bărbatul se află, în prezent, în custodia polițiștilor.

Potrivit servuspress.ro, polițiștii au fost sesizați, în data de 22 decembrie, prin apel la 112, de către un bărbat din municipiul Hunedoara cu privire la faptul că, în noaptea de 21 spre 22 decembrie, pe fondul unor discuții în contradictoriu, și-ar fi agresat fizic concubina, iar aceasta nu mai respiră.

La fața locului s-a deplasat un echipaj de ambulanță, care a constatat decesul femeii de 30 de ani, originară din județul Olt.

În prezent, bărbatul de 30 de ani, domiciliat în municipiul Hunedoara, se află în custodia polițiștilor. Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs fapta.

Conform verificărilor efectuate de anchetatori, anterior nu au fost înregistrate sesizări privind fapte de violență între cele două persoane.

Reținut pentru omor

Concubinul femeii găsită decedată în locuință, la Hunedoara, a fost reținut de polițiști, luni seară, sub aspectul infracțiunii de omor.

Bărbatul a fost audiat de polițiști. Pe fondul geloziei, acesta ar fi lovit-o cu pumnii și picioarele în zona capului.

“Față de bărbat a fost pus în executare un mandat de aducere, acesta urmând a fi reținut pentru 24 ore sub aspectul săvârşirii infracțiunii de omor față de concubina sa. Potrivit probatoriului administrat, în noaptea de 21/22 decembrie a.c. pe fondul unor discuții contradictorii și al gelozie, acesta ar fi exercitat acte de violență asupra femeii de 30 ani, lovind-o cu pumnii și picioarele în zona capului”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Bărbatul urmează să fie prezentat în fața instanței, în cursul zilei de marți, cu propunere de arestare preventivă.

Sursă foto servuspress.ro.