O adolescentă de 17 ani a murit, luni, la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara, unde era internată de duminică. Fata a prezentat simptome severe după ce ar fi ingerat fructe de la o plantă ornamentală, iar la o zi de la internare a survenit decesul.
Cazul a fost reclamat la Poliție de un cadru medical al spitalului, luni dimineață. Victima este o minoră de 17 ani, internată la Spitalul „Louis Țurcanu” din data de 9 noiembrie. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Institutul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei, a anunțat, astăzi, IJP Timiș, cu precizarea că polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care a survenit decesul, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara, dr. Iulia Bagiu, a declarat marți, pentru Agerpres, că adolescenta de 17 ani care a decedat luni, în spital, s-a prezentat în unitatea medicală în stare profund alterată.
O adolescentă în vârstă de 15 ani este căutată de familie și polițiști
„În 9 noiembrie, la ora 19:30, s-a prezentat la noi fetița de 17 ani. Era obnubilată complet, cu convulsii și bradicardie severă. Afirmativ, familia spune că ea ar fi ingerat niște fructe roșii de la o plantă ornamentală. Nu știm ce plantă anume. Autopsia va putea preciza exact care a fost cauza decesului. Evoluția fetei a fost foarte gravă, a dezvoltat primul stop cardio-respirator la 20:20. S-a mobilizat o echipă multidisciplinară, inclusiv de la Institutul de Boli Cardiovasculare, Spitalul Județean, Cardiologia Pediatrică, dar, din păcate, toate manevrele nu au avut succes și s-a declarat decesul la ora 02:55, în data de 10 noiembrie”, a precizat Iulia Bagiu.
Potrivit Agerpres, tânăra era elevă în clasa a XII-a la Liceul de Informatică din Timișoara.


