Luni, 18 Februarie 2019 14:33

Pacienții cu AVC ischemic vor beneficia, și la SJU Ploiești, de tratament intervențional imediat

Scris de  Andrei Costache
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Spitalul Județean de Urgență Ploiești a fost inclus, în acest an, în programul național derulat de Ministerul Sănătății prin care se asigură tratament intervențional prin tromboliză intravenoasă pacienților care au suferit un accident vascular cerebral ischemic. Terapia prevăzută prin acest program se aplică în primele ore de la apariția simptomelor și duce la o scădere semnificativă a consecințelor severe ale acestei afecțiuni.

Ministerul Sănătăţii a derulat, începând din 2015, programul pilot “Acţiunea Prioritară pentru Tratamentul Intervențional al AVC”, prin intermediul căruia au fost trataţi în această perioadă 1.829 de pacienţi cu AVC ischemic, finanțarea ajungând la 12.767.000 lei. La finalul săptămânii trecute, însă, conducerea MS a anunțat că programul a fost extins, de la 10 la 43 de spitale din București și din țară. "Începând cu anul 2019, Ministerul Sănătăţii a extins acest program, prin intermediul căruia pacienții cu AVC ischemic acut pot beneficia de tratament prin tromboliză intravenoasă în primele 4.5 ore de la debutul primelor simptome, de la 10 spitale până în 2019 la 43 de spitale distribuite pe teritoriul a 36 de judeţe şi a municipiul Bucureşti. Având în vedere această creștere a numărului de centre care pot efectua tratament prin tromboliză intravenoasă și datele raportate de centrele care au derulat programul pilot AP-AVC în perioada 2015-2018, se estimează că în viitorii doi ani aproximativ 6000 de pacienți cu AVC ar putea beneficia de acest tip de terapie, ceea ce va duce la o scăderea semnificativă a consecințelor extrem de severe ale acestei afecțiuni", au explicat oficialii din Ministerul Sănătății.

Printre unitățile nou incluse în program se află și Spitalul Județean de Urgență Ploiești, a anunțat Bogdan Toader, președintele Consiliului Județean Prahova, punctând că, astfel, și pacienții prahoveni cu AVC ischemic vor avea șanse în plus de a se recupera.

Specialiștii arată că recunoașterea imediată a semnelor unui accident vascular cerebral este extrem de importantă întrucât tromboliza intravenoasă nu poate fi efectuată decât în primele 4 ore și jumătate de la debutul primelor semne. Astfel, orice pacient care dezvoltă brusc asimetrie a feței, scădere de forță musculară cu slăbiciune a unui braț sau/și a unui picior, tulburare de vorbire sau tulburare de coordonare a membrelor ar trebui să se prezinte de urgență la spital, avertizează medicii.

 

 

 

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.