Luni, 22 Aprilie 2019 14:17

Ministerul Sănătății reia campania împotriva rujeolei, după ce numărul de îmbolnăviri a crescut din nou

Scris de  Telegrama
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat luni că săptămâna viitoare va fi reluată campania de informare şi vaccinare ROR, ca urmare a creşterii numărului de cazuri de rujeolă înregistrate în ultima perioadă.

"Avem în creştere numărul cazurilor de rujeolă. Am făcut anul trecut acea campanie. Se pare că, în timp ce noi făceam campania, a fost perfect dacă se duce ministrul, Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi UNICEF, facem toate judeţele. Cum am terminat campania, cum a început să crească iarăşi numărul de cazuri. Nu este simplu, de la 21 de cazuri pe săptămână ajungem la 102 din nou, semn că ne interesează din plin, dar pornim din nou campania săptămâna viitoare, în judeţul Ialomiţa", a declarat Sorina Pintea, citată de Agerpres.

În perioada 15 - 19 aprilie au fost confirmate 102 cazuri noi, potrivit informațiilor publicate de INSP.

Cele 102 cazuri nou confirmate au fost înregistrate în Mehedinţi - 40; Buzău - 19; Teleorman - 11; Galaţi - 8; Prahova - 7; Constanţa - 6; Bucureşti, Ilfov - câte trei cazuri; Brăila, Călăraşi, Dâmboviţa, Harghita, Ialomiţa - câte unul.

Cele mai multe cazuri s-au înregistrat, de la începutul epidemiei, la copiii nevaccinaţi.

 

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.