Luni, 26 August 2019 11:58

UE alocă României fonduri pentru măsuri în vederea creșterii gradului de vaccinare

Scris de  Ioana Rădulescu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ministerul Sănătății va primi de la Uniunea Europeană, în următorii trei ani, aproximativ 22 milioane de lei de pentru implementarea mai multor măsuri care vizează creșterea gradului de vaccinare în România.

„Am depus în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă (POCA), 7 proiecte de interes major pentru sistemul sanitar în acord cu Strategia Națională de Sănătate 2014-2020. Am primit aprobare pentru primul proiect prin care urmărim să creștem gradul de acoperire vaccinală în țară”, a spus Sorina Pintea, ministrul Sănătății.

Fondurile vor fi utilizate pentru elaborarea Strategiei Naționale de Vaccinare, care va include și Planul de acțiuni aferent acesteia, respectiv un sistem de monitorizare. "De asemenea, va fi îmbunătățită capacitatea instituțiilor din sistemul de sănătate pentru  completarea și accesul în timp real la informații privind stadiul vaccinării pentru populație, precum și a stocurilor disponibile. Un număr de 20 de județe identificate ca fiind prioritare vor fi dotate cu camere frigorifice pentru păstrarea stocurilor de vaccin, cu mașini și servicii de curierat pentru transport vaccin", au precizat oficialii din Ministerul Sănătății.

Tot cu acest prilej va fi dezvoltat și Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV), prin crearea, în secțiunile de management al stocurilor de vaccin existente la nivelul direcțiilor de sănătate publică, a unui modul de calcul valoric al acestor stocuri.

Nu în ultimul rând, MS anunță că va fi derulată o campanie de informare și conștientizare a importanței vaccinării.

 

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.