Miercuri, 28 August 2019 09:36

Amenzi uriașe pentru unitățile sanitare și angajații acestora, în cazul depistării unor nereguli

Scris de  Ioana Rădulescu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Guvernul a aprobat, în ședința din această săptămână, proiectul de hotărâre propus de Ministerul Sănătății, prin care este majorat cuantumul amenzilor care pot fi aplicate unităților sanitare și personalului din cadrul acestora.

"Ultimele evenimente au arătat că este nevoie și de măsuri coercitive pentru responsabilizarea personalului medical din spitale, dar și din cabinete medicale. Astfel, la propunerea Ministerului Sănătății, vom adopta astăzi o Hotărâre prin care se dublează cuantumul amenzilor aplicate  de inspectorii sanitari în unitățile sanitare pentru nerespectarea standardelor şi criteriilor care au caracter obligatoriu în domeniul sănătății. De asemenea,  sunt introduse sancţiuni noi pentru acordarea asistenței medicale de către personalul neautorizat sau care nu deţine cunoştinţe şi abilităţi atestate", a declarat prim-ministrul Viorica Dăncilă.

“Sunt necesare aceste măsuri pentru responsabilizarea personalului medical atât din unităţile sanitare cât şi din cabinetele individuale pentru respectarea normelor de sănătate. S-a dovedit faptul ca este nevoie si de măsuri coercitive pentru ca sistemul să funcționeze”, a argumentat și ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea.

Documentul prevede dublarea sancţiunilor aplicate de inspectorii sanitari în unităţile sanitare cu pături pentru nerespectarea regulilor, standardelor şi criteriilor care au caracter obligatoriu în domeniul sănătăţii publice. Astfel, potrivit MS, a fost  dublat cuantumul sancţiunilor contravenţionale pentru nerespectarea circuitelor funcţionale şi a compartimentelor şi serviciilor, neefectuarea verificării aparaturii de sterilizare, neasigurarea depozitării şi păstrării în condiţii optime a articolelor sterilizare şi de unică folosinţă, nerespectarea utilizării produselor biocide, dispozitivelor medicale, necunoaşterea şi neaplicarea tehnicilor şi procedurilor de pregătire pentru sterilizare, neasigurarea apei sterile la blocurile operatorii în sălile de naştere, nerespectarea măsurilor pentru igienă pentru programului de supraveghere, prevenire şi control al infecţiilor asociate asistenței medicale, neraportarea infecţiilor, neasigurarea măsurilor antiepidemice, neasigurarea şi neîntreţinerea în condiţii de igiena a oficiilor alimentare, sălilor de mese, saloanelor cu pături etc.

Dacă până acum se aplicau amenzi între 500 şi 1.500 de lei în cazul persoanelor fizice şi între 10.000 şi 15.000 de lei în cazul celor juridice pentru nerespectarea protocoalelor de transfer al pacientului său pentru internarea cazurilor care nu reprezentau urgenţe, de acum sancţiunile s-au dublat astfel că pot ajunge până la 3.000 de lei pentru persoanele fizice şi 30.000 de lei pentru persoanele juridice.

Alt exemplu în constituie  amenzile pentru persoanele fizice care nu aplica măsurile de prevenire și răspândire a bolilor transmisibile. Și acestea s-au dublat şi au ajuns între 2.000 şi 6.000 lei, iar pentru unitățile sanitare între .7000 lei și 1.0000 lei.

Totodată, MS anunță că au fost introduse contravenţii noi şi sancţiuni contravenţionale pentru acordarea asistenței medicale de către personalul neautorizat sau care nu deţine cunoştinţe şi abilităţi persoanele atestate prin documente emise de statul român, pentru nerespectare protocoalelor clinice şi a ghidurilor de practică medicală, pentru nerespectarea de către personalul unităţii sanitare a protocoalelor şi procedurilor în privinţa actului medical pentru neasigurarea la nivelul unităţii sanitare a medicamentelor materialelor sanitare şi reactivilor necesari asigurării unui act medical de calitate, pentru nerespectarea condițiilor impuse de autorizația de funcţionare şi pentru nerespectarea codului de etică şi deontologie profesională de către personalul medico-sanitar.

În premieră, prin același act normativ, au fost stabilite şi introduse sancţiuni contravenţionale cu amendă pentru fapte săvârşite de persoane fizice din cabinete medicale, laboratoare de analiză medicale şi a fost mărit cuantumul amenzilor contravenţionale pentru persoanele fizie pentru nerespectarea normelor de urgenţă şi prim ajutor calificat,  nerespectarea normelor  privind prevenirea şi combaterea bolilor transmisibile şi a nomelor de igienă, nerespectarea circuitelor funcţionale din laboratoarele de analiză medicale, neîndeplinirea măsurilor şi recomandărilor impuse de inspectorii sanitari, neanunțarea direcțiilor de sănătate publică despre modificările intervenite față de autorizația de funcționare, nerespectarea dispozițiilor privind avizarea publicității produselor, campaniilor de informare și educare pe teme legate de sănătatea publică.

În anul 2018, inspectorii sanitari au efectuat 13.400 de controale ai au aplicat amenzi în valoare de 1.660.900 de lei.

 

   

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.