Editorial

Editorial (19)

V-aţi întrebat vreodată de ce mai există timbrul fiscal în România? Cu siguranţă cu toţii am umblat prin oraş, din oficiu poştal în oficiu poştal, în căutarea acestui timbru sau am stat la cozi doar ca să dăm doi lei pe un petic de hârtie pe care scrie „doi lei”. Ca să nu mai amintesc de episoadele în care nicăieri nu este de găsit!

Ca să-ţi iei cazierul, de exemplu, trebuie să stai la trei cozi, la trei instituţii sau societăţi ale statului. Trebuie să te duci la Finanţe, ca să plăteşti o taxă, trebuie să cauţi nenorocirea aia de timbru şi apoi să mai rezişti la o coadă, la ghişeul la care de fapt aveai nevoie de la bun început. Omul de la ghişeu se uită pe chitanţa de la Finanţe, se uită în calculator, tipăreşte o hârtie şi apoi lipeşte timbrul fiscal pe ea şi-i frige o ştampilă. Fără acel timbru, practic, actul era lipsit de valoare. De ce, însă, mai este nevoie de el? Nu puteam pur şi simplu să plătim cei doi lei la unul dintre celelalte două ghişee la care oricum eram nevoiţi să stăm? Cât de greu îi era statului să pună în aplicare o soluţie de acest gen? Şi de ce mai plăteşte acelaşi stat, din bani publici, probabil sute de angajaţi ai oficiilor poştale care au în atribuţie să stea la o „gheretă” unde eliberează aceste bucăţi de hârtie? Să înţelegem că, pur şi simplu, statul nu e în stare să îşi legalizeze şi fiscalizeze singur un document pe care îl emite decât dacă noi, contribuabilii, îi aducem un petic de hârtie pe care tot statul l-a pus în vânzare?

Câteodată cred că, după gravele probleme financiare de la Poşta Română, protestele angajaţilor nemulţumiţi şi prost plătiţi, fondurile „mulse” de aici şi expansiunea firmelor private de curierat, timbrul fiscal rămâne singurul care mai ţine în picioare această societate de stat.

Alex Călinoiu, redactor Telegrama

   

De mai bine de jumătate de an, Primăria Ploieşti este într-un impas istoric, cu plăţi de milioane de lei blocate la nivelul Direcţiei Economice şi mai mulţi furnizori, inclusiv propriile societăţi, ameninţând cu procese în instanţă. Totul pleacă de la refuzul conducerii Direcţiei Economice de a-şi da viza de control financiar, funcţionarii acestei structuri motivând că au suspiciuni de nelegalitate cu privire la plăţile sau contractele respective, cu toate că, în majoritatea cazurilor, alte departamente, inclusiv Direcţia Juridică, nu semnalaseră nicio problemă.

Să fie economiştii din administraţia locală mai bine pregătiţi juridic decât juriştii? Să fie răutate? Să fie nepricepere? Să fie teamă? Să fie răzbunare? Nimeni, cu excepţia celor direct implicaţi, nu poate oferi un răspuns clar în privinţa cauzelor, dar efectele, în schimb, sunt foarte clare. Vorbim despre blocarea intervenţiilor pentru dezinsecţie şi deratizare, despre aducerea Clubului Sportiv Municipal aproape în pragul pierderii obiectului de activitate, despre impasuri în plăţile pentru semaforizare, marcaje rutiere ori către SGU şi Apa Nova.

Toată lumea arată cu degetul către directoarea de la Economic, Nicoleta Crăciunoiu, care, revenită anul trecut în funcţie după al doilea proces cu municipalitatea câştigat, a blocat plăţile. Să i se atribuie ei în exclusivitate vina pentru acest impas ar fi o mare greşeală, în condiţiile în care unele dintre contractele Primăriei din ultimii patru ani au fost cel puţin dubioase, dacă nu chiar penale de-a dreptul. În fond, refuzul de plată al aceleiaşi directoare a dus la cercetarea penală a ultimilor doi primari aleşi ai Ploieştiului, Volosevici şi Bădescu, al doilea fiind şi condamnat pe fond într-un dosar în care, iată, magistraţii, indirect, i-au dat dreptate Nicoletei Crăciunoiu, cea căreia instanţele i-au mai dat dreptate şi în propriile litigii cu Primăria. Şi mai este un argument. Cine este nebunul care, pe fondul unei serii nesfârşite de anchete penale, şi-ar pune semnătura peste cheltuielile făcute de alţii, mai ales dacă ele prezintă suspiciuni, practic însuşindu-şi greşelile sau furturile altora şi riscând să răsundă penal şi patrimonial pentru recuperarea eventualelor prejudicii? Ca să aplic un clişeu îndrăgit de comentatorii sportivi, Nicoleta Crăciunoiu are avantajul moral în faţa entităţii numite Primăria Ploieşti.

Cu alte cuvinte, în tot acest blocaj, şeful Direcţiei Economice are, după părerea mea, toată dreptatea să refuze să dea viza de control financiar. Cu toate astea, ea greşeşte fundamental în momentul în care se opune unor variante de plată fără să dea şi soluţii. Mai pe şleau, nu poate spune „aşa nu e bine” şi, gata, a rezolvat problema, nu îşi asumă responsabilitatea şi leafa merge. Firesc şi moral ar fi fost, în momentul în care avea o suspiciune, să spună „aşa nu e bine”, dar să vină şi cu un „în schimb, aşa e corect”, să ofere o soluţie care să mulţumească pe toată lumea. În momentul în care doar se opune, explicând că unele lucruri i se par în neregulă, nu rezolvă decât pe jumătate problema, cât timp nu oferă şi soluţiile pe care le-ar consideră în regulă.

Iau doar exemplu Clubului Sportiv Municipal, unde sportivii şi antrenorii, într-o majoritate covârşitoare, au fost încadraţi ca persoane fizice autorizate, primind timp de câteva luni bani sub această formă de organizare a activităţii, până în momentul în care aceeaşi Direcţie Economică a Primăriei a avut suspiciuni şi a blocat totul. Este exact ceea ce spuneam mai devreme, funcţionarii de la Economic au tot dreptul să refuze plăţile dacă găsesc nelegală soluţia PFA-urilor, dar nu au nicio scuză pentru faptul că, de trei luni, atât de competenţi juridic cum s-au tot dovedit ei, n-au fost în stare să ofere şi o variantă care în viziunea lor e legală. Nu poţi să ţii nişte oameni nemâncaţi timp de trei luni şi apoi să te arăţi ofuscat, ba chiar hărţuit, în momentul în care vin să te întrebe care e soluţia la problema lor!

Spuneam că o astfel de atitudine rezolvă doar pe jumătate problema, dar, dacă stau să mă gândesc mai bine, cred că nu face decât să sporească problemele şi aşa mari ale instituţiei. Cu mentalitatea asta, nu m-aş mira să închidem Primăria cu totul, măcar aşa ştim că nu se face nicio plată ilegală!

   

Fără accese de nostalgie sau monarhism militant, trebuie să stabilim adevărul istoric şi legal privind adevărata dată a Independenţei statului român.

Autorităţile şi oficialităţile române, democratice, postdecembriste, depun în fiecare an în data de 9 mai, jerbe, coroane, buchete de flori şi ţin discursuri în memoria ostaşilor români căzuţi în Războiul de independenţă, considerând că pe 9 mai este data oficială a declarării independenţei de stat a României, în 1877. Oficialii actuali perpetuează prin necunoaştere ori convingere o minciună comunistă, repetată vreme de peste 40 de ani.

Contextul politic şi începutul Războiului Ruso-Turc

Contextul obţinerii independenţei României nu a fost creat din păcate de politicenii noştri, ci a fost construit din dorinţa Rusiei de revanşă faţă de Imperiul Otoman, după ce fusese „umilită“ de Franţa şi Marea Britanie pe propriul său teritoriu în Războiul Crimeei (1853-1856).

În toamna anului 1876, pe fondul crizei etnice din Balcani, diplomaţii ruşi au devenit extrem de atenţi cu guvernanţii români, făcând demersuri pentru a le permite traversarea unor efective militare în Bulgaria – pe atunci teritoriu turcesc. Scopul oficial era „eliberarea fraţilor slavi din robia şi de sub teroarea autorităţilor otomane“, însă cel real era posibilitatea câştigării Constantinopolului şi al ţărmului european al strâmtorilor Bosfor şi Dardanele, poziţie strategică care ar fi permis Rusiei să controleze poarta către Asia, Balcanii, Marea Neagră şi comerţul cu materii prime venite din Orient.

Evident, şeful guvernului Ion C. Brătianu şi prinţul Carol I au realizat că ambiţia Rusiei este şi şansa României de a deveni o naţiune independentă, aspect ce era discutat în politica românească de peste  cinci ani. În aprilie, după înţelegerea de la Livadia, primele unităţi ruseşti traversau România, îndreptându-se  către sud. Turcii au bombardat cu flotila lor fluvială porturile româneşti, fără a produce pagube prea mari. Acţiunea turcilor era mai mult o ripostă simbolică împotriva unei ţări care oficial şi formal era sub suzeranitatea sultanului Abdul Hamid II.

Ostilităţile militare, odată începute, puneau presiune şi asupra politicienilor pentru a proclama independenţa. Teama de represalii turceşti începea să dispară, mai ales că primele trupe ruseşti intraseră în ţară din aprilie şi ocupaseră poziţii la Galaţi şi Brăila.

Cele mai multe discuţii s-au purtat în cadrul Parlamentului. Şeful guvernului, liberalul Ion C Brătianu, stabilise încă de pe 7 mai că proclamarea independenţei este esenţială pentru existenţa statului. Însă, pe 9 mai, după ce artileria turcească nu mai contenea să lovească localităţile româneşti de pe malul Dunării, la şedinţa Adunării Deputaţilor  deputatul/jurnalistul Nicolae Fleva (cunoscut publicului drept „Tribunul Poporului“, viitor primar al Bucureştilor), alături de alţi doi colegi, l-a interpelat pe un ton inchizitorial pe ministrul de externe, Mihail Kogălniceanu, cerându-i socoteală şi întrebându-l dacă Puterile Garante erau la curent oficial de atitudinea României.

Un discurs memorabil pe 9 mai

Oarecum iritat de aceste reproşuri, Kogălniceanu oferă o mostră de discurs care arată ceea ce nu au avut şi nu au politicienii din ultimii 68 de ani, talent oratoric, inteligenţă elocinţă: „Suntem independenţi! Suntem naţiune de sine stătătoare. (Aplauze) Însă domnilor, aci se opreste travaliul nostru? Aci se opreşte misiunea noastră? Am ajuns la scopul urmărit nu de azi, ci, pot zice, de secole, şi mai cu deosebire urmărit de la 1848 încoace? Ce am fost înainte de declararea rezbelului? Fost-am noi independenţi către turci? Fost-am noi provincie turcească? Străinii au zis aceasta; noi nu am zis-o niciodată. Ei sunt datori să vadă că au greşit când au raspuns pururea şi într-un mod sistematic cu non possumus la toate cererile noastre. Aceasta este ceea ce ne-a adus pe noi în trista necesitate de a îndrepta armele noastre în contra armelor turceşti îndreptate asupra noastră. Aceasta ne-a adus în trista necesitate ca, precum pe noi ne pâra Poarta şi ne învinovăţea că am tradat interesele imperiului, că am rupt buna-credinţă, să declaram şi noi la rândul nostru că, fiindcă tunul raţionează şi pune în aplicaţiune ameninţările cuprinse în nota din 2 mai a lui Savfet-Paşa, asemenea şi noi am facut recurs la tun şi tunul nostru răspunde tunului otoman (Aplauze). Aşadar, domnilor deputaţi, nu am cea mai mică îndoială şi frică de a declara în faţa reprezentanţei naţionale că noi suntem o naţiune liberă şi independentă (Aplauze indelug repetate). Însă, domnilor, acum încep greutăţile, fiindcă noua noastră condiţiune cu definirea independenţei noastre trebuie să fie acceptată de Europa. Aci este cestiunea, aci se reclamă patriotismul, aci se reclamă prudenţa, aci se reclama sânge rece... Sa stam morţi? Nu, domnilor, căci morţilor nimeni nu le poate ajuta, nimeni nu compteaza cu morţii (Aplauze prelungite). Noi trebuie să dovedim că suntem naţiune vie, trebuie să dovedim că avem cunoştinţa misiunii noastre, trebuie să dovedim că suntem în stare să facem şi noi sacrificii pentru ca să păstram această ţara şi drepturile ei pentru copiii noştri, şi aceasta misiune în momentele de faţă este încredinţată fraţilor şi fiilor noştri care mor la hotare (Aplauze prelungite). Mă rezum, domnilor: voim să fim independenţi, pentru că voim să trăim cu viaţa noastră proprie, pentru că nu voim să mai pătimim pentru greşelile altora, pentru că voim ca la gurile Dunării de jos să fie un bulevard în contra rezbelului. (Aplauze). .. încă o dată vă declar, domnilor, în numele guvernului că noi ne privim ca în rezbel cu Porta, că legăturile noastre cu Poarta sunt rupte, că guvernul va face tot ce va fi cu putinţă ca starea noastră de stat independent şi de sine stătător să fie recunoscută de Europa la viitoarea pace, pe care şi guvernul, şi dumneavoastră, şi ţara intreagă o doreşte să o vadă cu o ora mai înainte (Aplauze prelungite)“.

În câteva minute de la acest discurs, Adunarea Deputaţilor a adoptat o moţiune solemnă de independenţă faţă de Poartă.

Totuşi... rămâne 10 MAI 

A doua zi, pe 10 Mai, Senatul, camera superioară a parlamentului, a adoptat o moţiune asemănătoare, iar acestea au fost promulgate oficial de către principele domnitor Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen. Astfel, din punct de vedere al dreptului constituţional oficial şi diplomatic  România a devenit independentă din data de 10 Mai 1877.

Minciuna comunistă

De fapt, data de 9 mai a fost aleasă de autorităţile comuniste după 1948, pentru a celebra independenţa României, în detrimentul datei reale, cu scopul de a şterge din memoria colectivă orice urmă a monarhiei din istoria României. Patruzeci şi unu de ani de minciună, de omisiune, de propagandă obraznică şi spălare a creierelor iată că dă rezultate şi astăzi. Dovadă că toate instituţiile naţionale şi locale au în programul anual de manifestări, organizarea şi participarea de ceremonii dedicate obţinerii indepenţei în data de 9 mai.

Tripla semnificaţie

Tripla Semnificaţia a zilei de 10 Mai este dată de depunerea jurământului prinţului Carol I în 1866 ca principe domnitor al Principatelor Române Unite, ca proclamare a Independenţei de stat în 1877 şi ca dată a încoronării, în 1881, lui Carol I şi Elisabetei ca rege şi regină a noului Regat al României, proclamat în data de 14 martie 1881.

 

Alex Policala

   

Inspectorii ISU Prahova au efectuat mai multe controale la câteva biserici din Ploieşti înaintea Sărbătorilor Pascale cu scopul de a se asigura că nu sunt problemele cu instalaţiile electrice şi asigurarea măsurilor de siguranţă.  Aceştia au efectuat şi scurte sesiuni de instruire.

În imaginile publicate de către ISU Prahova pe Facebook, un căpitan de la ISU le explică enoriaşelor venite cu colive la Biserica Sfânta Ecaterina de pe strada Rudului, vizavi de sediul ISU, cum se foloseşte extinctorul. Ofiţerul chiar face o demonstraţie în curtea lăcașului, avându-l alături pe preotul paroh.

Expresia întipărită pe feţele oamenilor este însă grăitoare pentru acest experiment.

Lăsând gluma la o parte, eforturile pompierilor sunt de apreciat. S-a dovedit, deja, de prea multe ori, cât de importante sunt recomandările acestora, pe care, din păcate, nu le luăm destul de în serios.

Sursa foto: ISU Prahova

   

Ploieștenii au primit în cutiile poștale pliante din partea Partidului România Mare, filiala Ploiești, prin care candidatul Iulian Teodorescu & Prietenii îi întreabă ceea ce gândesc despre administrația locală ploieșteană.

„Cetățene din Ploiești,

Vrem să știm cam ce gândești.

Răspunzând la o întrebare,

Noi la România Mare,

Căutăm o rezolvare“.

Cinci întrebări sunt adresate ploieștenilor pe rimă printre care ultima fiind chiar lipsită de sens.

Iată exemplu: „Sunteți de acord cu suspendarea aplicării Legii Anti-fumat în Ploiești până atunci când nivelul de poluare industrială va scădea sub limitele legale?

Păi dacă este o lege organică iar România este un stat unitar, nu se pot aplica excepții pe regiuni, orașe, localități, de la aplicarea ei.

De remarcat că Iulian Teodorescu ori a dat colegilor din PRM o poză din tinerețe, de pe vremea când a fost ales prima data consilier local, ori și-a photoshopat figura să arate mai tânăr, cu părul ca pana corbului.

Singura concluzie:  

Așa că la România Mare

Sunt poeți de talent rar

Pot scorni chiar versuri care

Pot induce un râs banal

 

Nici să spui că PRM-ul

Șanse nu prea ar avea

Că un fost liberal, măi frate

Îți dă rima peste cap

 

Așa deci și prin urmare

Candidate peremist

Ești original măi frate ?

Sau doar te dai artist?!

 

 

 

   

Pagina 2 din 2