6 ianuarie, Botezul Domnului sau Boboteaza pentru creştinii ortodocşi. Duminică este zi de post

Boboteaza

Biserica Ortodoxă sărbătoreşte în fiecare an, la 6 ianuarie, Botezul Domnului sau Boboteaza, când Mântuitorul Iisus Hristos a primit botezul în râul Iordan, din partea lui Ioan Botezătorul.

Iisus nu avea nevoie de curăţire de păcate, însă a venit la Ioan pentru a împlini Legea şi pentru a descoperi lumii taina lui Dumnezeu cel în Treime închinat.

„Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit” (Matei 3, 17) s-a auzit glasul Tatălui zicând în timp ce Iisus a ieşit din ape şi s-au deschis Lui cerurile, iar Duhul lui Dumnezeu S-a coborât peste El în chip de porumbel.

Astfel, taina botezului a fost instituită de Hristos îndată după În­vierea Sa din morţi, odată cu trimiterea apostolilor la propovăduirea Evangheliei către neamuri: “Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte Eu v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei, 28, 19-20).

În ajunul şi în ziua de Bobotează, în toate bisericile ortodoxe, cu puterea Duhului Sfânt, la rugăciunile arhiereilor şi preoţilor se sfinţeşte aghiasma cea mare.

În 2025, ziua anterioară sărbătorii de Bobotează, chiar dacă este duminică, este zi de post.