ANPC anunţă un program de consiliere şi audit dedicat sectorului HoReCa

ANPC anunţă un program de consiliere şi audit dedicat sectorului HoReCa
ANPC şi Prefectura Prahova au organizat miercuri o dezbatere cu reprezentanţii firmelor din domeniul HoReCa (Foto: CRPC Sud Muntenia)
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Prefectura Prahova a găzduit miercuri o dezbatere între reprezentanţii administraţiei, conducerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi reprezentanţii firmelor din domeniul HoReCa, pe tema unui program de prevenţie, consiliere şi audit lansat de ANPC şi dedicat societăţilor de profil. 

"La inițiativa Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud Muntenia și a Instituției Prefectului județului Prahova, în data de 12.10.2022 a avut loc o dezbatere deshisă la care au participat operatori economici care își desfășoară activitatea in domeniul HoReCa, dl Horia Miron Constantinescu – președintele ANPC, dl Paul Silviu Anghel – director general ANPC, dl Ion Iordăchescu – comisar șef al Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud Muntenia si dl Virgiliu Daniel Nanu – prefectul județului Prahova. Tematica întâlnirii a fost demararea unui amplu program de prevenție, consiliere si audit din partea ANPC, cu privire la implementarea și respectarea prevederilor legale in unitățile HoReCa, având in vedere apropierea sezonului de vacanțe în stațiunile turistice din județul Prahova și nu numai. Au fost discutate și aspecte privind modalitățile de implementare a Ordinului Președintelui ANPC nr 201 privind furnizarea de informații la comercializarea produselor finite/mâncărurilor furnizate de unitățile de restaurație colective", a anunţat CRPC Sud Muntenia, într-un comunicat de presă transmis miercuri.

Program de consiliere şi prevenţie pentru domeniul HoReCa

"Domnul Ion Iordăchescu, comisarul șef al Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud Muntenia, încurajează pe această cale operatorii economici care doresc să ia parte la acest program de prevenție, să se adreseze Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Sud Muntenia la adresa de email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau telefonic la numărul 0244/576436, solicitând consiliere", se mai arată în mesajul publicat şi pe pagina oficială de Facebook a instituţiei.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

 

Image