Georgiana, Alexandra și Valentin, cei trei copii din Brazi crescuți de groparul satului, vor trece mai ușor peste această iarnă. Datorită oamenilor de bine care s-au mobilizat când le-au auzit povestea, frații crescuți de Nicolae Păun au de acum o baie adevărată și au primit lemne ca familia să încălzească, peste iarnă, modesta locuință în care-și duce zilele.
“Baia copilașilor din Brazi, părăsiți de mamă și adoptați de un bărbat cu suflet de aur, este gata!!
Acum, micuții nu vor mai fi nevoiți să tremure de frig când se spală sau când merg la toaleta. VOI, oameni de bine, m-ați ajutat să le împlinesc cea mai fierbinte dorință! Mai mult, tatăl lor a primit și lemne de foc care-l vor ajuta să treacă peste iarna grea care ne bate la ușă.
Fericirea de pe chipul acestor suflete necăjite se datorează numai VOUĂ, cei care ați fost alături de mine și-n această campanie, și, în fața voastră, mă înclin până la cer! Vă doresc ca binele făcut să vi se întoarcă însutit pentru ca MERITAȚI!” este mesajul publicat pe pagina proiectului “România fără gură”, acolo unde au apărut primele detalii ale acestui caz descoperit de Asociația “Povesti cu zâne și cu zmei”.
Povestea groparului din Brazi care crește singur trei copii, dintre care unul singur este al lui, o puteți citi AICI.
Cei care vor să ajute această familie atât de încercată, dar care nu a renunțat în fața greutăților, o pot face AICI:
Asociația Povesti cu zâne și cu zmei
Lei: RO11BRMA0999100093268115
Euro: RO11BRMA0999100096596573
BRMAROBU
Banca Românească
Câmpina- România
Revolut : 0732142777
https://asociatiazanesizmei.ro/?p=687
online cu cardul:
https://asociatiazanesizmei.ro/?page_id=722
Pay pal:
cripto :
https://asociatiazanesizmei.ro/?page_id=394
Facebook:
https://www.facebook.com/donate/593859402399488/?fundraiser_source=external_url
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Sursa: România fara gura