Studenții înmatriculați la universități aflate în alte localități decât cele de domiciliu beneficiază de reducere la călătoria cu trenul, dar numai pentru călătoriile de acasă la facultate și retur, avertizează CFR Călători într-o informare transmisă în pragul începerii noului an universitar.
„În conformitate cu legislația în vigoare, în cursul anului universitar 2025/2026, studenții români/străini, în vârstă de până la 30 de ani, care sunt înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență în instituțiile de învățământ superior acreditate din România, beneficiază de reducere 90% la transportul feroviar intern clasa a 2-a la toate categoriile de trenuri (regio, interregio, intercity), doar pe rutele dintre localitatea de domiciliu și localitatea unde se află instituția de învățământ la care studentul este înmatriculat.
De reducerea de 90% la transportul feroviar beneficiază și studenții orfani de unul sau ambii părinți, precum și cei proveniți din centre de plasament, familii substitutive sau aflați la asistent maternal.
Pentru călătoria la clasa 1 sau la vagon de dormit/cușetă se vor achita integral diferențele tarifare”, au precizat reprezentanții companiei.
Legitimațiile de călătorie (bilete și abonamente) cu reducere 90% se pot obține:
- de la casele de bilete din stațiile și agențiile de voiaj CFR Călători,
- online, accesând site-ul cfrcalatori.ro și aplicația descărcabilă pe dispozitive mobile (telefon, tabletă, etc.) sau de la automatele de bilete CFR Călători
- amplasate în stații, după confirmarea calității de student și obținerea ID-ului de student de la casa de bilete,
- de la personalul de tren, la urcarea din stațiile în care nu există posibilitatea procurării biletelor de călătorie.
Documente necesare la obținerea legitimației de călătorie cu reducere:
- legitimația de student pentru reducere la transport, vizată pentru anul universitar în curs, în original, pe care trebuie să fie înscrisă/localitatea în care se află instituția la care studentul este înmatriculat
- actul de identitate în original, din care să reiasă domiciliul studentului.
„Studenții care dețin carte electronică de identitate pot face dovada domiciliului prezentând un document/certificat emis digital sau în format fizic de structurile specializate de evidență a populației care să ateste domiciliul persoanelor.
Până la data de 30 noiembrie 2025 inclusiv, reducerea de 90% (bilete /abonamente lunare), se poate acorda în baza legitimației de student pentru reducere la transport, în original, vizată pentru anul universitar 2024-2025. Excepție: studenții pentru care anul universitar 2024-2025 este an terminal, nu mai beneficiază de facilitățile aferente începând cu data de 01 octombrie 2025.
Studenții din anul I, până la obținerea legitimației de student pentru reducere la transport, pot beneficia de reducere 90% pentru călătoria până la data de 30 noiembrie 2025 și în baza adeverinței, în original, emisă de unitatea de învățământ pentru anul universitar 2025-2026.
Începând cu data de 01 decembrie 2025, reducerea de 90% pentru studenți se acordă doar în baza legitimației de student pentru reducere la transport vizată pentru anul universitar 2025-2026, inclusiv pentru studenții din anul I.
Cum pot beneficia elevii de transport gratuit, cu trenul, în noul an școlar. Precizările CFR Călători
La verificarea călătoriei în tren, studentii trebuie să prezinte biletul/abonamentul cu reducere și legitimația de student pentru reducere la transport vizată pentru anul universitar în curs, în original.
Până la data de 30 noiembrie inclusiv, studenții pot prezenta legitimația de student pentru reducere la transport vizată pentru anul universitar 2024-2025, iar studenții din anul I pot prezenta adeverința care atestă calitatea de student. Biletele/abonamentele cu reducere procurate online pot fi prezentate în format digital ca document pdf. electronic sau tipărite pe hârtie având cod QR. Abonamentele cu reducere procurate online prin aplicația descărcabilă se prezintă numai în format electronic pe dispozitivul cu care este asociat”, au precizat reprezentanții CFR Călători.
Tarife reduse, pe rutele din țară, și pentru studenții înmatriculați la universități din străinătate
Începând cu data de 01 octombrie 2025, studenţii cetăţeni români care sunt înmatriculaţi la instituţii de învăţământ superior din străinătate la forma de învăţământ cu frecvenţă beneficiază pe teritoriul României de tarif redus cu 50% la toate categoriile de trenuri, clasa a 2-a, pe orice distanță, până la împlinirea vârstei de 30 de ani. Pentru călătoria la clasa 1 sau la vagon de dormit/cușetă se vor achita integral diferențele tarifare.
Legitimații de călătorie cu reducere 50% la toate categoriile de trenuri regio, interregio și intercity, pe orice distanță, clasa a 2-a, inclusiv tichet de rezervare cu 50% reducere se pot procura:
- de la casele de bilete din stațiile și agențiile de voiaj CFR Călători,
- de la personalul de tren, la urcarea din stațiile în care nu există posibilitatea procurării biletelor de călătorie,
- conform condițiilor specifice prezentate în detaliu pe site www.cfrcalatori.ro, la secțiunea Trafic intern / Facilități / Reduceri pentru elevi și studenți/ Reduceri pentru studenții români înmatriculați în străinătate.
Documente necesare:
- carnetul/cardul de student însoțit de o traducere legalizată care să ateste că studentul este înscris la o instituţie de învăţământ din străinătate, la forma de învăţământ cu frecvenţă;
- actul de identitate (cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, pașaport), din care să reiasă că studentul este cetățean român și vârsta studentului (care nu trebuie să depășească 30 de ani).
„La verificarea legalității călătoriei în tren, studenții trebuie să prezinte în tren biletul de călătorie cu reducere 50%, carnetul/cardul de student însoţit de traducerea legalizată și actul de identitate, în format fizic, în original.
În cazul în care, în tren, studenţii nu prezintă documentele precizate sau prezintă alte documente eliberate de instituţiile de învăţământ superior la care este înmatriculat studentul, aceştia sunt consideraţi ca fiind fără legitimaţie de călătorie şi sunt trataţi conform reglementărilor în vigoare”, au atras atenția reprezentanții companiei.