Alexandru Antemireanu. Pagini de duioasă amintire este un studiu biografic şi critic despre viața şi activitatea lui Alexandru Antemireanu, una dintre figurile discrete, dar relevante, ale literaturii române de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Autorii volumului reuşesc să redea un portret convingător şi echilibrat al acestui intelectual, subliniind importanța sa ca poet, critic literar şi publicist.
Personalitatea lui Alexandru Antemireanu rămâne, în pofida contribuțiilor sale relevante, insuficient valorizată în istoria literaturii române. Activând într-o perioadă de tranziție, între romantismul târziu şi modernismul emergent, Antemireanu s-a remarcat printr-o activitate intensă, deopotrivă în publicistică şi proză. Viața sa scurtă, curmată prematur de boală, a împiedicat consolidarea unei cariere literare de amploare, însă opera sa reflectă o maturitate intelectuală şi o înțelegere profundă a fenomenului literar şi social al vremii.
Studiul reconstituie traseul biografic şi profesional al lui Alexandru Antemireanu, analizează principalele sale contribuții literare şi critice şi argumentează necesitatea reintroducerii sale în circuitul valoric al literaturii române.
Printr-o contextualizare istorică şi culturală riguroasă, dar şi prin interpretarea operei sale în lumina sensibilităților epocii, suntem în fața nu doar a unui demers recuperator, ci şi a unei reflectări mai largi asupra procesului de canonizare şi uitare în cultura română.
Autorii urmăresc în mod cronologic calea formării şi afirmării lui Antemireanu, fără a omite contextul social, politic şi cultural al epocii. Un accent deosebit este pus pe activitatea sa publicistică şi pe contribuțiile în paginile revistelor importante ale vremii, precum şi pe rolul său în fondarea publicației „Floare albastră”, alături de Șt. O. Iosif, o publicație cu înclinații simboliste, care a oferit o platformă de lansare tinerilor scriitori. Se face o distincție clară între imaginea aproape uitată a lui Antemireanu şi valoarea reală a scrisului său, în special prin analiza ro- manului Din vremea lui Căpitan Costache, considerat unul dintre puținele romane istorice româneşti care surprind cu autenticitate atmosfera Revoluției de la 1848, văzută nu prin atât prin faptele mari, cât mai ales prin viața cotidiană, dar şi prin analiza volumului de critică literară Junimea și roadele ei. Sunt evidențiate nu doar meritele literare, ci şi dimensiunea morală şi civică a operei sale.
Această lucrare este un demers admirabil de revalorizare culturală, oferind o privire bine documentată şi sensibilă asupra unui autor marginalizat de istoriografia literară. Ea se constituie înt-un material valoros pentru elevi, studenți, cercetători, dar şi pentru oricine este interesat de literatura română modernă şi de destinele scriitorilor uitați.
Parcurgerea acestei lucrări dedicate lui Alexandru Antemireanu a fost nu doar un exercițiu de documentare istorică şi literară, ci şi o redescoperire personală a unei figuri care, deşi marginalizată cumva, îşi păstrează o voce autentică şi relevantă.
Impresionează claritatea cu care Antemireanu analiza fenomenele culturale ale timpului său, dar mai ales verticalitatea intelectuală cu care îşi exprima opiniile, fără a face compromisuri.
Este tulburător să descoperi cât de actuale pot fi ideile unui om care a trăit acum mai bine de un secol! Critica sa literară, echilibrată, dar fermă, preocuparea pentru identitatea națională şi sensibilitatea față de realitatea socială sunt trăsături care îl apropie de intelectualul ideal – implicat, lucid şi empatic.
Lucrarea oferă şi prilejul de a reflecta asupra modului în care memoria culturală funcționează: cine rămâne în „canon” şi cine este uitat? Cine decide ce este „valabil” din punct de vedere literar şi ce nu? Alexandru Antemireanu este un exemplu grăitor al faptului că posteritatea nu este întotdeauna dreaptă, dar că orice efort de redescoperire poate repara, măcar parțial, această nedreptate.
Această cercetare oferă o înțelegere mai profundă nu doar a unui autor, ci a unui întreg climat cultural – şi, poate mai important, arată cât de fragilă şi valoroasă este memoria literară a unei națiuni.
În concluzie...
Studiul de față îşi propune revalorizarea operei şi per- sonalității lui Alexandru Antemireanu, un intelectual de
tranziție care, deşi a activat într-o perioadă scurtă, a reuşit să lase o amprentă distinctă asupra literaturii române de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Prin activitatea sa publi- cistică, prin încercările critice şi prin incursiunile în proza istorică, Antemireanu se afirmă ca un spirit lucid, capabil să observe şi să interpreteze dinamicile literare şi culturale ale epocii.
Lucrarea demonstrează că marginalizarea sa ulteri- oară nu este justificată de valoarea operei, ci mai degrabă de contextul cultural şi istoriografic care a favorizat alte nume, uneori mai vizibile, dar nu neapărat mai valoroase.
Aducerea în discuție a romanului Din vremea lui Căpitan Costache, precum şi analiza contribuțiilor sale critice oferă o perspectivă echilibrată asupra unui autor care merită reintegrat în discursul literar actual.
Astfel, Alexandru Antemireanu se conturează nu doar ca un reprezentant al unei epoci trecătoare, ci și ca un punct de referință pentru înțelegerea modernității timpurii din literatura română şi a rolului pe care jurnalismul cultural l-a jucat în formarea unei conştiințe literare naționale.
Mihaela Radu,
Manager, Biblioteca Județeană „Nicolae Iorga” Ploieşti