HotNews a întrebat trei istorici români contemporani ce cărți recomandă pentru a învăța și pentru a înțelege adevărata istorie a României, în special cea a regimului comunist. Mădălin Hodor, Marcel Bartic și Bogdan Caranfilof au răspuns cu mai multe recomandări. Sunt, în total, cinci cărți care arată adevărata față a regimului pentru cei care au tendința să uite.
„Țara unui singur om. O microistorie a represiunii din anii 1970-1980”
de Mihai Demetriade
Mădălin Hodor, istoric și membru în Colegiul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS): Recomand cartea „Țara unui singur om. O microistorie a represiunii din anii 1970-1980”, de Mihai Demetriade. Totalitarismul este până la urmă o poveste a unui sistem împotriva individului.
Lupta este întotdeauna inegală. Individul este strivit de aparatul administrativ, dar și de complicitatea societății, iar acesta este linia cărții. Un om simplu, fără pretenții, începe o luptă de unul singur cu sistemul comunist și o pierde mai ales pentru că cei din jurul lui se conformează și acționează fiecare la rândul său ca agent al regimului. O poveste care este despre România anilor ’70-’80, despre ce înseamnă un regim totalitar.
„Revoluția din 1989 povestită celor care nu au trăit-o. O introducere”
de Alina Pavelescu
Marcel Bartic, profesor de istorie și activist civic: Unul dintre miturile legate de istoria regimului comunist, Revoluției din 1989 și perioadei de tranziție către un regim democratic, este cel care circumscrie lipsa informațiilor cu privire la aceste evenimente istorice.
Încă nu știm suficient, se lamentează unii, nu vom ști niciodată adevărul, reclamă alții. Această atitudine nu reprezintă altceva decât o altă formă de mistificare, una cât se poate de interesată, a adevărului istoric.
Una care să descurajeze cunoașterea și atribuirea corectă a responsabilității celor vinovați, precum și cultivarea respectului față de victime și cei care au avut de suferit. Ba, mai mult, acest mit dă măsura unui înfiorător analfabetism istoric, specific unei generații care a crescut cu filmele lui Sergiu Nicolaescu, convinsă fiind că acesta este adevărul istoric.
Sigur, e ușor să ai păreri când te informezi doar de pe rețelele sociale, ignorând faptul că bibliotecile sunt la câțiva pași distanță. M-aș bucura să știu că eforturile Alinei Pavelescu, redate într-o captivantă notă personală și concretizate în cartea publicată în urmă cu câteva luni la editura Art, ,,Revoluția din 1989 povestită celor care nu au trăit-o” vor fi apreciate de elevii din România, căci lor le este destinată.
„Trăgători și mistificatori. Contrarevolutia Securității în decembrie 1989”
de Andrei Ursu, Roland O. Thomasson, Madalin Hodor
O foarte detaliată completare ar putea fi și studiul semnat de Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu, și istoricul Rolland O. Thomasson, în colaborare cu cercetătorul de la CNSAS Mădălin Hodor. „Trăgători și mistificatori. Contrarevoluția Securității în decembrie 1989” evidențiază rolul și responsabilitatea acestei instituții în masacrul care a însoțit trecerea de la un regim totalitar la unul democratic, răspunde la întrebarea ,,cine a tras în noi, după 22?” și demontează falsurile istorice propagate de foștii securiști pentru a-și șterge urmele și a se integra în noile structuri de putere postdecembriste.
,,Sfârșitul șoaptelor. Decembrie 1989″
de Ruta Sepetys
Recomand, de asemenea, lectura cărții scrise de Ruta Sepetys, „Sfârșitul șoaptelor. Decembrie 1989’’, experiență livrescă literară de această dată, nu un riguros studiu istoric, dar un admirabil efort de documentare al scriitoarei americane. Este un roman care redă încrengătura de complicități și relații cu Securitatea. Personajul principal, Cristian Florescu, este chiar elev de liceu, ceea ce i-ar ajuta pe tinerii de astăzi să se identifice mai ușor cu speranțele și fricile descrise în carte, în contextul evenimentelor din decembrie 1989.
„Națiunea Socialistă. Politica identității în epoca de aur”,
de Emanuel Copilas
Bogdan Caranfilof: Identitatea națională românească a apărut ca urmare a unui uriaș efort politic și livresc al unor generații dornice să edifice un stat național articulat pe dimensiuni ideologice solide, ce trebuiau a fi descoperite și întărite în permanență și a parcurs un traseu sinuos pe parcursul căreia a fost reconfigurată în funcție de diverse contexte, mai mult sau mai puțin volatile.
A fost instrumentalizată în perioada modernă, în cea interbelică, după Revoluția din 1989 și, cu siguranță, în timpul regimului comunist, mai ales în a doua sa parte.
Asupra unei importante secvențe temporale, cea a regimului comunist din România, își îndreaptă atenția cercetătorul Emanuel Copilaș, în lucrarea „Națiunea socialistă. Politica identității în Epoca de Aur”, apărută, sub egida ICCMER, la editura Polirom, în 2015. Național Comunismul românesc, altfel spus naționalismul pseudo-hegemonic este urmărit de autor potrivit principalelor coordonate pe care acesta a fost structurat: dimensiunea politică, dimensiunea economică, dimensiunea istorică, dimensiunea culturală și dimensiunea militară, la fel cum sunt analizate „strategiile de etnificare” a minorităților în timpul regimului Ceaușescu sau surprinse aspecte ale vieții cotidiene.
Practic, nici un episod al istoriei noastre nu a rămas neatins de această vijelioasă și dăunătoare mistică naționalistă, ce a viciat grav caracterul științific al istoriei și a indus concepții vetuste sau inepte cărora, însă, numeroși istorici le-au rămas tributari, chiar și după prăbușirea regimului comunist.
În paralel, cultul personalității lui Nicolae Ceaușescu, care a ajuns, de asemenea, la cote aberante și delirante, i-a oferit acestuia sentimentul că putea face din România un actor statal de primă mână.
Clădiri istorice și de patrimoniu, inclusiv cazinoul din Băile Herculane, revin în proprietatea statului. Prima sentință în dosarul devalizării stațiunii
Sursă foto ilustrativ collegeinfogeek.com / HotNews.