În timpul restaurării statuii lui Ștefan cel Mare, din fața Palatului Culturii, s-a găsit – ascuns într-o sticlă sigilată – un document vechi de 144 de ani.
Actul scoate la lumină detalii inedite despre cei care au construit monumentul ce datează din vremea domniei regelui Carol Întâi.
Potrivit Stirile ProTV, specialiștii care lucrau la restaurarea statuii închinate lui Ștefan cel Mare au găsit documentul.
„Documentul povestește cine a participat, inclusiv perioada în care a fost montat acest monument, 9/21 octombrie 1882”, susține Ana Maria Andrei, restaurator carte document.
Actul era ascuns în burta calului, într-o sticlă sigilată.

Documentul, vechi de aproape un secol și jumătate, este într-o stare bună. Acum, este păstrat în condiții speciale și va fi expus probabil luna viitoare la Palatul Culturii.
La 50 de centimetri sub soclu ar mai exista un document. La acesta nu se va putea ajunge, deocamdată.
„Datorită acestor lucrări de restaurare în premieră a statuii reușim să descoperim, să redescoperim mici piese care întregesc toată povestea fascinantă a acestui simbol, important nu doar pentru Iași și Moldova, ci și pentru întreaga țară”, a declarat Andrei Apreotesei, managerul Palatului Culturii din Iași conform sursei citate.
Statuia ecvestră, închinată domnului Moldovei, este singura lucrare făcută de sculptorul francez Emmanuel Frémiet la această dimensiune.

Sursă foto, captură video Stirile ProTV


