Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești anunță deschiderea celei de-a 64-a stagiuni din istoria instituției, una care se anunță extraordinară. "Soliști și dirijori de renume mondial precum Liviu Prunaru, Alexandru Tomescu, Josu de Solaun Răzvan Stoica, etc., dirijorii Walter Hilgers, Misha Katz, Jin Wang, Sabin Păutza, etc, împreună cu Orchestra Simfonică vă promit o stagiune simfonică de neuitat, cu reprezentații ce sigur vor face sala «Ion Baciu» neîncăpătoare concert după concert", a anunțat conducerea Filarmonicii.
Primul concert va avea loc joi, pe 15 septembrie, de la ora 19.00.
Solistul serii va fi Ștefan Tarara, violonistul de origine română, concertmaestrul Orchestrei Filarmonice din Manheim și asistentul renumitului profesor Zakhar Bron, nu în ultimul rând unul dintre cei mai bine cotați violoniști ai momentului, ce va interpreta „Concertul pentru vioară și orchestră” de P.I. Ceaikovski, lucrare ce i-a adus premiul I la Concursul Internațional „George Enescu”, ediția 2014.
Partea a II-a a concertului revine în totalitate Orchestrei Simfonice care, sub bagheta maestrului, unul dintre dirijorii consacrați ai României, Radu Postăvaru, va interpreta Simfonia a-IV-a de Ceaikovski.
Joi, 15 septembrie 2016, se aude la Filarmonică, pentru dumneavoastră „Festival Ceaikovski”
Biletele au fost puse în vânzare și on-line. Ele costă 31,8 lei și pot fi cumpărate de AICI, având posibilitatea, pe această cale, să vă alegeți și locul în sală.