Un inel de aur din perioada romană, descoperit în luna mai de un detectorist într-o pădure din satul Cătunele, va fi expus în premieră la Muzeul Județean 'Alexandru Ștefulescu' Gorj, în cadrul Programului de Educație Muzeală 'Prin Colbul Timpului'.
Potrivit Agerpres, evenimentul, care va avea loc vineri, la sediul Muzeului de Istorie din Târgu Jiu, le propune participanților o călătorie în căutarea vestigiilor de ieri și de azi și va cuprinde ateliere de modelaj bijuterii din lut și pictură aurie și argintie pe lut, un workshop intitulat 'Micii detectoriști', dar și o întâlnire cu descoperitorul inelului, Nelu Vintilescu.
'Inelul a fost descoperit cu detectorul de metale acum vreo trei luni lângă castrul roman de la Cătunele, în zona de protecție a castrului, am fost la fața locului, a fost o descoperire izolată, era un drum probabil pe sus și l-a pierdut cineva din castrul roman. Inelul este important, i-am făcut și evaluarea, are peste 26 de grame, aur de 24 de karate, interesantă este forma inelului, este o formă de șarpe încolăcit, în loc de ochi avea două pietre din care se păstrează numai una. Ca și vechime este din secolul III, epoca romană', a declarat, potrivit sursei citate, Vasile Marinoiu, arheolog expert în cadrul Muzeului Județean Gorj.
Galerie foto📸 Port tradițional românesc și grecesc