Muzeul Județean de Artă Prahova a prezentat, marți, de Ziua Culturii Naționale, cea mai nouă piesă intrată în patrimoniul instituției. Este vorba despre o lucrare realizată în crsital de Murano de Rodica Tănăsescu Vanni, artist italian de origine română care a avut până acum, și la Ploiești, două expoziții (cea mai recentă organizată în 2015), prilejuri care au făcut-o să îndreăgească foarte mult aceste locuri.
Lucrarea, denumită "Victorie în roșu, galben și albastru", este dedicată Centenarului Marii Uniri și a fost realizată dintr-o singură bucată de cristal de Murano, printr-o tehnică deosebită. "A fost felul meu de a marca Anul Centenarului, felul în care l-am sițit și pe care îl dedic acestui muzeu", a spus Rodica Tănăsescu Vanni, prezentă marțis eară, la Ploiești, la evenimentul dedicat Zilei Culturii Naționale, organizat de Casa de Cultură "Ion Luca Caragiale".