Statul vrea să acorde subvenții angajatorilor care recrutează mame cu cel puțin 3 copii. Cei care încadrează în muncă astfel de persoane vor primi, în primul an de contract, un sprijin lunar.
Măsura este prevăzută de un proiect publica în consultare publică de Ministerul Muncii.
„Pentru facilitarea ocupării, se introduce posibilitatea ca angajatorii care încadrează în muncă mame cu cel puțin 3 copii în întreținere, până la împlinirea vârstei de 18 ani, să poată beneficia de subvenționarea locului de muncă pentru o perioadă de 12 luni cu 2.250 de lei lunar, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni.
Astfel, pentru a beneficia de măsurile prevăzute de Legea nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare, persoanele menționate mai sus trebuie să se înregistreze ca șomeri la agențiile pentru ocuparea forței de muncă în a căror rază teritorială își au domiciliul sau, după caz, reședința.
Alături de subvenții, vor putea fi accesate măsuri precum: informare şi consiliere profesională; medierea muncii; formarea profesională; evaluarea şi certificarea competenţelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale etc.
Furnizarea de către agențiile pentru ocuparea forței de muncă a serviciilor specializate se poate realiza și online, prin intermediul platformelor și sistemelor informatice dedicate, de la data la care acestea devin operabile”, a anunțat Ministerul Muncii.
Prime la angajare, pentru tinerii sub 30 de ani care își găsesc loc de muncă
Proiectul poate fi consultat AICI.
Sursa foto: depositphotos.com


