Fondatorii Dedeman au raportat primele vânzări de acțiuni Conpet, la opt ani după intrarea lor în acționariat

dedeman actiuni pavăl conpet

Fraţii Adrian şi Dragoş Pavăl, fondatorii Dedeman, și-au redus sub 5% participația, informând BVB cu privire la vânzarea unei părți din acțiunile la Conpet, deținute din 2018.

Printre raportările publicate de Bursa de Valori București se află o notificare din partea PAVĂL HOLDING S.R.L. privind diminuarea procentului de drepturi de vot deținute la CONPET S.A sub pragul de 5% prevăzut de articolul 71 din Legea 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață.

„Având în vedere primirea notificării din partea acţionarului PAVĂL HOLDING S.R.L., înregistrată la CONPET S.A. sub nr. 2269/ 20.01.2026, transmitem prezentul raport curent întocmit în conformitate cu art. 74 alin. (6) din Legea nr. 24/2017 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, la care anexam notificarea mai sus menţionată.

Astfel, acesta a notificat cu privire la diminuarea drepturilor de vot deţinute de PAVĂL HOLDING S.R.L. la societatea CONPET S.A. sub pragul de 5% din totalul drepturilor de vot ale CONPET S.A.”, se arată în documentul publicat de BVB.

Potrivit ZF.ro, fondatorii Dedeman și-au redus participația de la circa 7,4%, printr-o serie de tranzacţii evaluate la aproximativ 15 milioane de lei, aceasta fiind prima ieşire parţială dintr-o deţinere acumulată în primăvara anului 2018, într-un moment în care Conpet era evaluată la aproximativ 1 miliard de lei, iar acţiunile se tranzacţionau în intervalul 100–105 lei.

Conpet este o companie de stat, cu Ministerul Energiei în calitate de acţionar majoritar.