Lukoil a găsit cumpărător pentru activele sale din străinătate. Cine ar putea prelua Petrotel Ploiești și benzinăriile din România

lukoil vanzare Gunvor

Lukoil a anunțat, joi, că  a primit și acceptat o ofertă pentru achiziționarea LUKOIL International GmbH, filiala care deține activele internaționale ale Grupului.

Reprezentanții companiei au precizat, în comunicatul publicat joi, că termenii cheie ai tranzacției au fost conveniți anterior de către părți, iar producătorul rus și-a luat angajamentul să nu negocieze cu alți potențiali cumpărători.

„Încheierea acordului obligatoriu pentru tranzacție este supusă unor condiții prealabile, inclusiv obținerea permisiunii OFAC de către Cumpărător, precum și a oricăror alte licențe, permise și alte autorizații aplicabile în alte jurisdicții aplicabile. Dacă este necesar, părțile intenționează să solicite prelungirea licenței OFAC existente și a oricăror licențe suplimentare pentru a asigura operațiunile neîntrerupte ale activelor internaționale și serviciile bancare ale acestora pentru perioada până la finalizarea tranzacției”, mai precizează comunicatul companiei, care reamintește că vânzarea activelor sale din străinătate are loc ca urmare a măsurilor restrictive introduse de unele state împotriva Companiei și a filialelor sale.

Lukoil scoate la vânzare activele internaționale. Compania deține în România 320 de benzinării și rafinăria Petrotel Ploiești

Gunvor Group a fost cofondată de miliardarul suedez Torbjörn Törnqvist și de oligarhul rus Gennady Timchenko, considerat un apropiat al lui Vladimir Putin. Oligarhul se află pe lista sancțiunilor SUA, iar Törnqvist i-a cumpărat participația acestuia de 43% în anul 2014, scrie Mediafax.

Printre activele ce uremază a fi preluate de Gunvor se numără rafinăria Petrotel Ploiești