Ministerul Economiei: Vrem să facem o hartă economică a ţării, pentru promovarea produselor româneşti la export

Ministerul Economiei: Vrem să facem o hartă economică a ţării, pentru promovarea produselor româneşti la export

Guvernul şi-a propus realizarea unei hărţi economice a ţării, pentru promovarea produselor româneşti la export şi pentru atragerea de investiţii, a declarat, joi, Liviu Rogojinaru, secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, într-o conferinţă pe această temă.
"Este nevoie de o strategie pentru promovarea produselor româneşti. Pentru că avem nevoie să ne ajutăm, în primul rând, noi pe noi şi trebuie să ştim cum să facem acest lucru. Este nevoie să ştim să ne promovăm mai bine şi la noi în ţară, şi pe pieţele externe, pe pieţele extracomunitare", a precizat oficialul, potrivit AGERPRES.

Ministerul pregăteşte în această perioadă o strategie de export pentru următorii ani, care va pune accent pe produsele autohtone şi promovarea lor.

"Acum lucrăm la strategia de export a României pe perioada 2021-2027, împreună cu colegii de la Academia de Studii Economice, cu Institutul de Stat pentru Prognoză, cu Cancelaria primului-ministru, cu Consiliul de Export al ministerului, am creat un grup de lucru şi începem să scriem. Vrem să realizăm o hartă economică a României, probabil că în maximum două luni o vom avea gata, în aşa fel încât toată lumea să vadă fiecare judeţ, ce mai facem noi în ţara asta. Practic promovăm produsele româneşti", a susţinut Rogojinaru.

"Vom trimite această hartă tuturor ambasadelor României. Cine întreabă de România, să spună: Uite, asta facem noi, primele 100 de firme din fiecare judeţ, asta facem noi, astea sunt şi cu asta se ocupă", a continuat secretarul de stat.

Sursă foto b1.ro.

 

Image
Image
Image